Am pierdut mult timp cu citirea celor nouă dosare în care se află şi câteva pagini despre tatăl meu, dar am vrut să cunosc adevărul despre toţi, nu doar ce ni se spunea, sau ceea ce bănuiam, ci doar ce este scris. Eu cred că am câştigat enorm. La început, am crezut că e de ajuns să citesc ceea ce mă interesează, adică numai ce scrie despre tatăl meu. Cu timpul, m-am convins că mă aşteaptă şi alte vieţi care poate nu mai au pe nimeni. Cu greu am avut acces la dosarul tatei şi bănuiesc că mulţi, fiind din provincie, sau ocupaţi cu serviciul, n-au putut decât să-l răsfoiască, sau nici atât. Citind cele nouă volume ale dosarului colectiv, am o privire ansamblu asupra epocii atât de zbuciumate. Am citit despre studenţi, dezorientaţi, conduşi de capii lor, uneori spre cauze dinainte pierdute. Dintre ei, unii s-au lămurit, cu vremea, dar alţii au intrat în mişcare ca legionari. Au trăit o epocă de răscruce, în care oamenii s-au împărţit în două tabere, în care cale de mijloc nu era. Erau buni şi răi, dar cine erau cei buni ? Comuniştii sau legionarii ? Comuniştii considerau legionari şi duşmani ai poporului pe toţi cei care nu erau cu ei. [pag. 209-210]