Un fost ofiţer GRU, aflat la vremea respectivă la comandă, considera că era ?destul de evident? că armata sovietică ?va invada România?. Motivele pentru care s-au întors atât de rapid împotriva ei erau ?foarte convingătoare?. Acestea conţineau denunţarea de către România a intervenţiei în Cehoslovacia ca fiind "un act de agresiune", refuzul ei de a permite trupelor statelor Tratatului de la Varşovia să desfăşoare misiuni pe teritoriul său, declaraţia că, "în eventualitatea unui război în Europa, va decide în mod independent dacă va intra sau nu în război, şi de partea cui" şi exercitarea dreptului de veto pentru crearea unei legături pe teritoriul său între URSS şi Bulgaria pentru transferul trupelor. Astfel, este uşor de înţeles de ce administraţia Johnson a depus eforturi atât de mari "pentru a sublinia gravitatea acestei probleme". Potrivit arhivelor Departamentului de Stat, Rusk a declarat că Washingtonul "era foarte îngrijorat", iar Dobrînin "nu ar trebui să interpreteze greşit atitudinea lor moderată". Statele Unite doreau să specifice clar, "în cei mai duri termeni", că se aşteptau ca Uniunea Sovietică "să nu mai ia în calcul pe viitor utilizarea forţei militare împotriva oricăror ţări din estul Europei". Dobrînin îşi aminteşte că Rusk şi-a exprimat îngrijorarea în termeni emoţionali: "În numele omenirii, vă cerem să nu invadaţi România, deoarece consecinţele vor fi imposibil de prevăzut" şi "vor fi dezastruoase pentru relaţiile sovieto-americane şi pentru întreaga lume". A doua zi, într-un mesaj urgent, asistentul special al preşedintelui observa că "dacă avea să se întâmple ceva în România, acest lucru se putea întâmpla în prima săptămână a lunii septembrie", altfel spus, exact planificării furnizate Bucureştiului de către ofiţerul polonez din grupul de strategie al Tratatului de la Varşovia. Mesajul era însoţit de o scrisoare a preşedintelui Johnson adresată şefului statului, Aleksei Kosîghin, invocând posibilitatea lui al treilea război mondial în cazul în care Moscova invada România. [pag 406-407]