Conform lui Sorin Antohi, perioada ?regimului Constantinescu? a dus la o complicare a situărilor ideologice şi culturale ascunse până atunci de ?cordiala antantă? anti-Iliescu. Să fi fost vorba doar de o situare? Tentativele europene şi euroatlantice ale perioadei 1996-2000 au ridicat noi standarde în faţa distincţiilor culturale şi ideologice. Statul de drept şi democraţia reală cereau specializări incomode pentru mulţi dintre combatanţii anteriori. Elitele etichetate drept prooccidentale au îndreptat pentru prima oară ochii spre temele multiculturalismului şi ale corectitudinii politice care implică nu atât ideile caricaturizate bune când de sloganuri, când de ironii, cât detalii de fineţe ale sistemelor normative. În acea perioadă au fost făcuţi paşii instituţionalizării unor standarde ale multiculturalismului românesc ce au asigurat un plus de autonomie internă comunităţii maghiare. În fapt, doar din anii 1999-2000, multiculturalismul şi corectitudinea politică aveau să mobilizeze energiile intelectuale şi să ajungă în ochii multora un ţap ispăşitor, după ce, de fapt, marile mize normative ce codificau aceste noţiuni fuseseră jucate. În vara anului 2000 au fost puse în România bazele unui sistem de combatere a discriminării fără ca majoritatea oponenţilor faţă de corectitudinea politică să afle sau să se arate interesaţi, deşi legiferările care afectează libertatea de expresie ar trebui să fie în fruntea preocupării intelectualilor. Aveau să reacţioneze abia peste cincii ani, când ?un membru al comunităţii? a fost sancţionat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. (pag 71)