Unul din efectele masacrelor de la Nistru din lunile februarie-martie 1932 şi ale noului val de refugiaţi din RASS Moldovenească asupra opiniei publice din România a constat în exprimarea poziţiei faţă de evenimentele tragice în publicaţii. Jurnaliştii şi cercetătorii nu s-au limitat la analiza evenimentelor, ci au publicat o serie întreagă de materiale despre istoria regiunii transnistrene şi a românilor de acolo. De exemplu, potrivit lui Pamfil Şeicaru, amplificarea represiunilor din URSS reprezenta unul din aspectele luptei împotriva tradiţiei (familia, pământul, religia), iar românii transnistreni - un bastion de îndărătnică rezistenţă a tradiţiei. În fapt, purificarea regiunii transnistrene, echivala cu desfiinţarea pseudo-autonomiei moldoveneşti, iar dispariţia entităţii intra în linia necesităţilor de viaţă ale centralizării Moscovei, trecând peste particularităţile provinciale. Motivele exterminării sunt rezumate în finalul analizei: „Moldovenii n-au fost buni, n-au slujit scopurilor pentru care li se dăduse chiar şi titlul de Republică Moldovenească, dispariţia lor a apărut ca o poruncă nivelatoare a standardului naţional conceput de Stalin. Şi de pe pământurile unde trăiesc de veacuri, de pe malurile Nistrului, sunt porniţi în depărtările pustii şi îngheţate ale Siberiei. Drumul lung şi greu, foamea, bolile, le va tot împuţina numărul, până ce nu va mai rămâne niciunul din neamul blestemat al moldovenilor, aceşti îndărătnici adversari ai uniformizării staliniste. De-a lungul Rusiei roşii (tot atât de milostivă ca şi Rusia ţaristă) mormintele lor vor însemna drumul crucificării moldave. Şi ieri şi azi Pohod na Sibir! Numai imbecilii îşi închipuie că esenţa naţiilor se schimbă prin revoluţii”. (Din subsecțiunea „Trecerea Nistrului în ambele sensuri: motive şi consecinţe”, pag. 167. Pentru detalii vezi blogul autorului http://afaceriorientale.blogspot.ro/)