Îşi începuse activitatea în lumea lucrătorilor de la căile fereate, în depoul din Cluj; trecuse prin perioada de cedare a Ardealului din 1940, le vorbise maselor de muncitori clujeni în mai multe rânduri şi cu o mai mare priză la ele decât mulţi patrioţi locali. Pe scurt, se lansase cu curaj în evenimentele istorice ale ţării, mai ales în cele din Ardeal de dinainte şi după cel de-al doilea război mondial. Fusese şi naşul unui legionar paraşutat în regiunea Clujului după 1945. Și tânărul Maruşca, aşa se numea cel ce se îndrăgostise de-o nepoată de-a lui nu putuse fi refuzat; purtase doar şi el, Baciu, cămaşa verde şi diagonala în tinereţea-i zbuciumată de anternările politice de atunci. Și cunoştea destul de bine pe cei cu care mersese o perioadă alături. Personalitate impozantă de altfel în lumea muncitorească a Ardealului, îi ştia şi pe intelectualii cu care se confruntase nu o singură dată în diversele întruniri. Avusese de-a face şi cu ungurii, şi cu românii, fie ca tovarăşi de luptă, fie ca adeversari. Și nu curţase pe nimeni, mai ales după ce ajunsese comisar politic şi ofiţer superior în Ministretul de Interne; perioada cea mai tulbure de altfel a vieţii lui. Îl cunoscuseră şi partizanii din munţii Făgăraşului şi cei din Apuseni, şi multora le venise şi-ntr-ajutor, şi de hac. În genereal însă îl obsedau şi victimele, şi foştii tovarăşi sau camarazi de drum; motiv pentru care fusese ales să conducă ceea ce avea să se întâmple în Aiud. [pag 74]