Şi atunci o strigat la mine:
Drepţi, Banditule!
M-am  dezmeticit mai bine de cap şi văd nişte chipiuri albastre şi asta mi-o părut suspect, fiindcă aşa ceva nu văzusem în viaţa mea, erau altfel de uniforme. Şi m-am ridicat de acolo, m-am echipat şi m-au luat de la spate şi „hai” înaintea lor. M-au scos afară. Afară era o lună plină, aşa, se vedea aproape ca de zi. Când am ieşit în drum am văzut pe preşedintele comunei Vicovu de Jos, unul Vasile Ţugui, o jigodie ordinară, care o făcut în comună, în anii cât o fost în  preşedinţie, numai arestări. Or făcut foarte mulţi puşcărie de pe urma lui. Şi el o sfârşit cum o sfârşit-o, dar gloata lui o sfârşit-o cam rău. O familie depravată din comună. Bineînţeles, cum erau comuniştii la vremea aceea şi cum auzeam tot timpul.
M-or dus la postul de jandarmi. Mi-am pus întrebarea pentru ce? N-am întrebat pe nimeni, că acuma ăştia erau securişti, nu mai erau jandarmi, erau securişti de la Rădăuţi. M-or băgat acolo într-un arest şi stând acolo... ce e? Ce e?... Îmi puneam întrebarea pentru ce mă arestează? Ştiţi, era atunci o raritate, consider că am fost primul om arestat din comuna Vicovu de Jos în stil comunist, în plină noapte şi aşa mai departe. Şi fără ca să te ştii... că n-ai făcut nimic. N-o durat poate o oră şi văd că se deschide uşa şi pe cine bagă? Pe moş Precup Ţugui. Atunci mi-am dat seama: „stai dom’le, că ei arestează lotul partizanilor care au fost în grupul lui Macoveiciuc”. Am mai stat încă o oră, şi bagă pe Gheorghe Ţugui, feciorul moşului. Gata! Am fost sigur, de-acuma ştiu despre ce e vorba. Cum l-or băgat şi pe Gheorghe Ţugui am mai stat cam vreo 10 minute şi ne scoate afară, ne bagă într-un Gaz rusesc, încă atunci erau dotaţi cu... nu aveau jeepuri, pe urmă au avut ei... aveau Gazuri ruseşti, un fel de còpii de jeep. Şi ne-au băgat acolo înăuntru, nu ne-or legat, nu nimică. Ne-au dus la Securitatea Rădăuţi. În Securitatea Rădăuţi, înaintea mea iese de la percheziţie Rusu Archip din Vâjâieni. Nu ne-am văzut din ’44. El s-o uitat la noi şi o zâmbit aşa, a râde. L-or dus înainte în arest şi ne-au făcut percheziţia de rigoare şi nouă şi ne-au băgat tot în acelaşi arest. În acel arest eram băgaţi toţi, grămadă, fiindcă Securitatea era într-o casă  naţionalizată de-a unui neamţ şi neamţul aista a avut garaj de maşină şi mai nişte anexe, unde-şi ţinea obiectele lui. Ei l-or transformat în arest şi or micşorat geamurile, or pus gratii, nedispunând de loc.  Atâta era, o cameră mare şi o celulă. Şi în rest nu mai avea... mai avea o celulă întunecoasă, că am văzut că odată or băgat pe o iehovistă cu un copil. (Ce-o mai ţipat copilul cela acolo, vreo câteva zile.) Asta era fără geam. Şi noi când ne-am văzut acolo:
Ehe, bine ne-am întâlnit, dom’le, tot grupul lui Macoveiciuc.
Dintre noi lipsea Aurel Sfichi, lipseau Chichel Anania, Sebastian Rotaru,
Grijincu Vasile, care era deportat în Rusia, tot pe tema asta, prins în ’44-’45. Atunci o bună serie dintre partizanii care au fost depistaţi i-o prins N.K.V.D-ul rus după ’44, în toamna lui ’44, iarna lui ’45. Eu eram în armată atunci. Şi i-au dus ăştia, i-au condamnat la 10 ani şi i-or dus în Siberia. Unul Popescu Vasile, un coleg de-al meu, e mort de mult, a făcut 10 ani. Majoritatea câte 10 ani. După 10 ani au venit din Rusia. Asta a fost cota de ani daţi la partizani. Şi băiatul ăsta, Mihăescu, nu-mi mai amintesc numele lui de botez, iarăşi dus în Rusia, nu ştiu dacă o mai venit înapoi. O serie o lipsit şi restul eram noi poate vreo 16-17 inşi, toţi arestaţi. Restul care n-au fost găsiţi la domiciliu... pe Aurel Sfichi noi l-am bănuit atunci de trădător, dar el era atunci în închisoarea militară de la Copou şi de asta nu l-au... o făcut tot în legătură cu Macoveiciuc. [pag.111-113]