Astride 2 Worlds
Prezentarea copilăriei din Bucovina şi vieţii de adult în Bucureşti în timpul regimului comunist între anii 1940 şi 1980 oferă o imagine clară a vieţii în România. Cartea prezintă fuga sa mai târziu în Italia şi în cele din urmă emigrarea în America în ultimii ani ai decadei 80. Autorul prezintă marile diferente dintre aceste două lumi.
Un om de o vitalitate, curaj şi hotârâre extraordinare, Teodor Gherasim, eternul optimist, supravieţuieşte patru ani de „iad” în închisorile comuniste – singura sa vină fiind că a încercat să hrănească şi să îmbrace pe cei mai puţin norocoşi ca el – familiile prizonierilor politici. În ciuda restricţiilor care i s’au impus după eliberarea sa din închisoare, el reuşeşte să-şi realizeze visul – acela de a urma studii superioare, plecând din România în 1984 cu un doctorat în ştiinţe economice şi un masterat în inginerie. Vorbind fluent mai multe limbi străine, el duce în continuare un stil de viaţă foarte disciplinat.
Prin publicarea acestei cărţi, doctorului Gherasim i s’a acordat, printre alte distinctii: medalia Persoanei Internaţionale a anului 2000 (International Man of the Year 2000) la Cambridge, Anglia, citatie speciala ?Oregon Book Award? (Premiul Literar Oregon), SUA, 2001 si o diploma onorifica de catre senatul Universitatii Moldo-Americane, Chisinau, Moldova, 2002.