Bătrâneţe şi moarte în mileniul trei

În concepţia lui Heggel, Statul îl conţine, îl susţine şi îl constrânge pe individ. Dacă individul s-ar simţi numai protejat, s-ar retrage în sine, în singurătatea lui. Ar deveni inutilizabil. Statul îl recuperează punându-l într-o situaţie căreia singur nu i-ar putea face faţă: războiul. Concluzia lui Lévinas:
„Aici moartea apare în chip de stăpân absolut.” (122)
” … pentru Heidegger (care, desigur, nu ar recunoaşte aşa ceva) tema de a fi asasin nu reuşeşte să depăşească teama de a muri”. (136) Este situaţia în care s-au găsit mulţi soldaţi nazişti. Din propriu imbold, mulţi – nu toţi – n-ar fi ucis. Au făcut-o de teamă că, refuzând, ar fi fost executaţi. E o situaţia pe care, onest cu sine, ar trebui s-o interiorizeze orice individ. În locul lor, să se întrebe, ce aş fi făcut, aş fi preferat să mor? În fond, sistemul concentraţionar e un „fenomen Piteşti”.
Mai în general, oricine ar trebui să se întrebe: în ce situaţii aş omorî? Răspunsul e uşor de dat: în anumite împrejurări. Ca să apăr pe altul, în cel mai bun caz. Nu numai în cazul acesta. Cu condiţia să îndrăznesc. [pag 97]