Cartea Foametei

?Au început a dispărea din sat câinii, pisicile, vrăbiile, hulubii, nu rămăsese zare de dobitoc. Pe noi ne-a scos din necaz văcuţa Florica ? câte vaci a avut tata mai apoi, pe toate le-a numit Florica. Cu bună seamă, şi la noi, vaca ar trebui să fie declarată animal sfânt, că tare multă lume a salvat…
Bietul meu tată tăia salcâmul cu ferestrăul, mama amesteca acel rumeguş cu miez de beţe de răsărită, prăjea amestecul pe tigaie… Din când în când, nu ştiu de unde şi prin ce minune, mai apărea câte o mână de tărâţe. Primăvara, ne-am năpustit pe lăstarii de salcâmi tineri ? încropiţi cu sare, ni se păreau grozav de gustoşi, am ros pădure de mlădiţe ! Unde te uitai numai oameni umflaţi de foame, sălbăticiţi la chip. Îmi amintesc de un biet băiat, Toader Bugeac, avea un tată care a murit la 102 ani şi tare-l mai chinuia ? îl alunga mereu de acasă, îşi blestema viaţa sărmanul copilandru. Nu ştiu cu ce-şi ţinea zilele, cum făcea rost de ale gurii, nu-l credeam în stare să supravieţuiască- aflu însă acum, nu demult, că e viu. [pag.143- Isaie Cîrmu din Pârjota, Râşcani]