În acele zile de după Revelion, în fiecare seară, după ce se făcea stingerea în casă, eu mă retrăgeam la masa mea de lucru să-mi continui cititul sau redactarea lucrărilor. Tata își luase obiceiul să vină tiptil și să se instaleze în fotoliu din fața mesei. Contempla în tăcere "șantierul științific", blatul încăpător plin de fișe, de cutii cu materiale bibliografice, de dosare, de tratate deschise unde rămăsesem cu cititul, de file cu ciorne și texte în curs de redactare. Îi simțeam satisfacția negrăită pentru preocupările și devenirea fiului său. Grăite erau doar unele îngrijorări ale sale pentru nopțile mele albe și pentru fumatul excesiv. Apoi, din vorbă în vorbă, se încropea în fiecare seară o comunicare între noi, o întrepătrundere sufletească cum nu mi-a fost dat să trăiesc vreodată. De-aș fi avut vreun mijloc electronic să înregistrez amintirile, sintezele experienței de o viață, înțelepciunea serenă, conducând spre sensurile majore ale existenței, spre înfrânarea nimicurilor. Se strecurau nesentențios recomandări pseudo-testamentare, unele explicite precum grija pe care va trebui să o avem față de Mama când va rămâne singură sau sprijinul și strânsa legătură sufletească ce trebuie să domnească în familie. [pag.242]

Mihai Calciu