Cărturari, opozanţi şi documente. Manipularea Arhivei Securităţii

Cum să înţelegem atunci contestarea, de către directorul de la Muzeul din Washington, a disidenţei lui Mihai Botez? Asumarea rolului de acuzator al fostului disident, de vreme ce eroarea, într-un asemenea caz cu probleme de interpretare absolut minore, pare exclusă? Domnia sa a prezentat opiniei publice un pasaj impresionant prin contraste: pe de o parte, talentul de a îndrepta mintea cititorului spre un verdict acuzator, pe de alta, lipsa de consistenţă a argumentelor şi, la nivelul faptelor, absenţa oricărei probe.

Nu avem cum şti ce a gândit Radu Ioanid prin această intervenţie, şi de ce.  Rămâne să observăm că sociologul s-a implicat în pătarea numelor unor foşti disidenţi imediat după 1990. Este de notat şi excesul cu care a tratat Ioanid, în anul 2008, derapajul discursiv al lui Paul Goma în interpretarea tragediei din Transnistria, real, dar nu apocaliptic, cum este calificat în comentariul său: „Când primăria oraşului Timişoara a găsit de cuviinţă să îi acorde lui Paul Goma, un fost autentic disident anticomunist, devenit în ultimii ani un sălbatic  militant antisemit, titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului, „pentru întreaga sa activitate”, aceasta a fost un act oficial deliberat antisemit.[pag. 231]