memoria.ro Bibliotecă digitală

Cincinalul unui primar comunist 1975-1979

Înaintea recoltatului se făcea o evaluare a producţiei, pe baza căreia se stabilea cantitatea de predat la fondul de stat. Evaluarea trebuia să se încadreze obligatoriu între nişte parametrii stabiliţi de judeţ, altfel nu ţi-o primeau pur şi simplu. Te trimiteau înapoi în comună ca să adaugi nişte cantităţi inventate la fiecare hectar, să te încadrezi în limitele impuse. Scopul era de fapt altul. După cum potriveai evaluarea se stabilea cantitatea de produse care trebuia predată la fondul de stat. Evaluarea fiind o supraevaluare, în fapt te angajai să predai statului o cantitate mai mare decât cea pe care o puteai obţine, astfel că nu-ţi mai rămânea nimic în magazii. Nici pentru retribuirea în natură a muncii cooperatorilor, nici pentru bătrâni, acele cantităţi care se dădeau anual pentru consumul propriu. (Mihai Marcu)