Emigraţia albă şi Biserica Rusă pe teritoriul României Socialiste: documente din arhiva fostei Securităţi

Documentele publicate sub egida Institutului de Istorie „George Bariţiu” al Academiei Române au fost structurate în două părţi: Emigraţia albgardistă şi Biserica Rusă din Bucureşti. Prima parte cuprinde răspunsul direcţiilor regionale la Ordinul Direcţiei Generale a Securităţii Statului nr. 354/81558 privind albgardiştii din raza acestora de competenţă, iar cea de a doua – materiale ale Direcţiei Regionale a Securităţii Bucureşti despre personalul, emigranţii şi refugiaţii care frecventează Biserica Rusă. Sursele relevă destinul, starea de spirit şi materială a foştilor membri ai armatelor ruse şi ucrainene stabiliţi în România, supravieţuitori ai celor două războiae mondiale, liderii fiind deja arestaţi.
 
„În urma acţiunilor contrarevoluţionare desfăşurate în tânărul Stat Sovietic de către bandele conduse de Denikin, Kerenski şi Vranghel, bande ce au fost distruse de către tânăra Armată Roşie Sovietică şi alungate peste graniţiele Statului Sovietic, şi în ţară la noi au venit o serie de elemente ce au făcut parte din aceste armate, care şi-au stabilit domiciliul în diferite oraşe ale ţării noastre, unde sub regimul burghezo-moşieresc ce se afla în acel timp la cârma ţării noastre au găsit azil şi ocrotire.
Astfel şi în regiunea Bacău din aceste elemente identificate până în prezent sunt în număr de 6 persoane, şi anume: Mateevski Konstantin, în prezent domiciliat în Piatra-Neamţ, de profesie electrician şi mecanic, angajat în această funcţie la Sovromlemn Piatra-Neamţ; Petrovski Vasile, fost colonel de artilerie şi aviaţie în armata albă a lui Vranghel, în prezent domiciliat în Piatra-Neamţ, fiind angajat ca magazioner la fabrica Bistriţa din Piatra-Neamţ; Galinişcenko Alexandru, domiciliat în Piatra-Neamţ, fără ocupaţie, în prezent fiind bătrân; Kazimirov Mark, de profesie şofer angajat în această calitate la fabrica „Reconstrucţia” Piatra-Neamţ, fost ofiţer în Armata Albă ucraineană, în prezent lucrează ca tâmplar, şi Babici Ifrim, fost ofiţer în armata lui Vranghel, actualmente domiciliat în comuna Tarcău, raionul Piatra-Neamţ, cu serviciul la Sovromlemn.
În legătură cu susnumiţii trebuie să arătăm că dacă în trecut existau unele relaţii de prietenie între dânşii, întâlniri în care îşi reaminteau cu plăcere de trecutul lor, astăzi, fiind elemente bătrâne, nu se mai observă aceste legături, mai ales că majoritatea sunt căsătoriţi cu cetăţence române şi parte dintre dânşii au chiar şi copii.
De asemeni, din cele cunoscute de noi rezultă că aceştia nu întreţin legături prin corespondenţă cu străinătatea şi nici cu elementele dubioase şi duşmănoase din locurile unde trăiesc ei. S-a putut constata că aceste elemente sunt extrem de fricoase ca nu cumva să vină o dispoziţie care să-i pună în situaţia să se întoarcă în URSS, obligaţi. Comentarii în acest gen au fost extrem de multe în rândurile lor, în special între anii 1945-1946, când ei credeau sigur că vor fi evacuaţi din ţara noastră şi trimişi în Uniunea Sovietică. Totuşi şi în prezent, deşi bătrâni, există şi în rândurile lor unele comentarii şi nemulţumiri, pe care însă şi le arată în anturajul restrâns pe care eventual îl au.” [Fragment din sinteza informativă a Direcţiei Regionale a Securităţii Statului Bacău din data de 27 octombrie 1951]