Europa absentă
Dar ceea ce surprinde cel mai mult este cinismul cu care organele de propagandă şi instrumentele educative sovietice vorbesc de o „etică”, alăturând chiar acestei etici adjectivul „bolşevic”. Cu ceva timp în urmă, cotidianul ungar Szapad Nep, din Budapesta, ajungea până la a spune cum această etică bolşevică a reuşit să creeze, nici mai mult nici mai puţin, un nou tip de om. Astfel ne dăm seama de faptele calificate în mod obişnuit drept imorale în relaţiile interpersonale sunt simple întâmplări lipsite de importanţă faţă de „imoralităţile” pe care individul le-ar putea comite faţă de statul sovietic sau faţă de partidul comunist. Indisciplina, neglijenţa în muncă, atitudinea critică sunt crime cu mult mai grave decât orice altă crimă care s-ar putea comite în sfera relaţiilor private. „Moralitatea sau imoralitatea ? spune doctrina în cauză ? trebuie să fie judecate doar prin prisma relaţiilor dintre indivizi şi a efortului de a construi Statul Bolşevic”. Imorală este perpetuarea obiceiurilor burgheze; imoral este individul sever cu colegii săi de muncă sau superiorul condescendent cu inferiorii săi; imoral este muncitorul care ajunge târziu la serviciu, sau cel care nu practică denunţul constant împotriva duşmanilor Statului şi Partidului.[pag 40]