memoria.ro Bibliotecă digitală

Figuri de legendă

Deoarece majorităţii celor ce făcusem greva foamei ne expirau pedepsele după 15 august, călăii au obţinut aprobarea să ne transfere la cel mai îndepărtat penitenciar. Astfel, la mijlocul lunii iunie, pe o căldură ca în luna lui cuptor, lui Radina şi lui Stratulat li s-au bătut lanţuri la picioare şi, în gara Basarabi, am fost aruncaţi împreună cu încă 50 de deţinuţi într-un vagon-dubă, dându-ni-se slănină sărată şi o găleată de apă de băut, astfel am pornit spre necunoscut. A doua zi dimineaţa am ajuns la Jilava, şi, ducându-ne la baie, Remus Radina a putut să-şi scoată singur lanţurile, deoarece picioarele lui erau ca ale celor de la Auschwitz, după cum ne spusese Silberman care trecuse pe acolo.
Intraţi în camera cinci reduit am crezut că suntem într-un cavou, unde pe nişte schelete numai în chiloţi şiroia apa. Aproape 275 de fiinţe umane erau închise în acea pivniţă de circa 200 m.c. Aburii izvorau ca dintr-un vulcan, lăsându-ţi impresia că te găseşti în cazanul Satanei. Ferestrele acestui „cazan” aveau obloane bătute în cuie din ordinul comandantului maior Ion Csaki. A fost o noapte de coşmar, în care un om a murit, iar pe Mihai Stratulat, colegul nostru, l-am scos dimineaţa şi ni s-a permis să-l întindem pe o rogojină sub bolta intrării în reduit.
La prânz, când a fost adus hârdăul cu fiertura fierbinte, l-au împins în hrubă şi a fost pus zăvorul la uşă, dar nouă nici masa nu ne-a mai trebuit.
Spre seară când se apropia închiderea am fost puşi, împreună cu Radina, să-l ducem pe Stratulat în celulă. Am refuzat, spunându-i şefului de secţie că noi l-am scos ca să-l salvăm, nu să moară, ca cel din noaptea trecută. A fost anunţat comandantul, care a sosit şi ne-a ordonat să-l ducem în celulă. I-am spus că datoria noastră este ca să ne salvăm pe cât putem, iar a lor este să ne extermine ca la Auschwitz. Maiorul a chemat fierarul şi i-a ordonat să ne pună în lanţuri. În timp ce ne nituiau brăţările, Stratulat a avut puterea să-i spună comandantului Csaki: „Nu vă este ruşine să vă purtaţi aşa când Molotov umblă cu căciula în mână la Geneva cerşind pacea?”. Atunci ne-au dus într-o celulă oarbă, cu trei somiere (fără picioare), puse în apă de un lat de palmă, care băltea pe jos. După cinci zile am fost încărcaţi într-o dubă şi ne-au dat jos după două zile la Oradea, ca pe nişte buşteni, căci ne amorţiseră picioarele înlănţuite. Aşa ne-am pomenit „pe moşia” căpitanului Ion Tilici, care teroriza deţinuţii, iar din raţia lor creştea porci în incinta închisorii şi carnea o vindea cadrelor din administraţie.
Eu am fost eliberat pe 10 august 1954, iar Remus Radina pe 29 august (Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul).  [pag. 15-16]