memoria.ro Bibliotecă digitală

Fresca unei vieţi

? După patru ore de mers cu trăsura antedeluviană, ce surpriză ! Descinzând în piaţa asimetrică şi pitorească a Balcicului s-ar fi zis că poposeam în fundul orientului însorit, cu fântâni largi de piatră, în faţa cărora turcoaicele şi tătăroaicele, în şalvari, cu brâuri multicolore, se certau gălăgios şi se îmbrânceau, lovindu-se cu şoldurile, care să-şi umple căldările mai repede şi să-şi facă loc spre casă prin mulţimea curioasă.
Alături de figurile tipice orientale erau şi câteva ţigănci frumoase cu flori la ureche, agăţate sub basmale galbene ca lămâia, roşii ca macii sau portocalii.?