Gânduri despre Basarabia

Pentru că atunci, în 1812, când ruşii au luat Basarabia, aşa cum ştiam că au luat-o şi nu mai comentăm acest lucru, Biserica Moldovei, în loc să continue să fie o biserică unitară, cu sediul la Iaşi şi cu un eventual vicariat  în Basarabia, devenită gubernie rusească, a fost supusă Bisericii de la Moscova, nu numai din punct de vedere administrativ. Biserica rusească, intrată în Basarabia odată cu armatele ruseşti, a introdus, în bisericile basarabene, limba rusă şi tot modul de a acţiona şi de a gândi rusesc. Biserica moldovenilor din Basarabia a devenit, astfel, în scurt timp, o biserică de limbă rusă, pe care marea majoritate a populaţiei de la ţară nu o înţelegea, dar pe care o accepta prin simpla participare la Liturghie. După Marea Unire din 1918, Biserica moldovenilor din Basarabia a revenit, în mod natural, la Biserica Română. S-a înfiinţat arhiepiscopia de la Chişinău, ridicată la rang de Mitropolie subordonată Bucureştilor, cum era normal să fie, dacă nu ar fi fost raptul din 1812, cu ierarhi moldoveni-români, cu limbă românească. Şi asta a fost până în 1940, când au reintrat ruşii în Basarabia, cu administraţia şi cu limba lor. În 1991 din nou Biserica s-a întors la Biserica românească, pentru ca, după 1994, Biserica rusească să se erijeze în stăpâna spirituală a Bisericii moldovenilor din Basarabia.  Tot ce a ieşit şi iese din mecanismele Bisericii Ortodoxe Ruse este un fapt de servitudine faţă de faptul politic, care urmăreşte ceea ce ştim cu toţii că urmăreşte. Ţinând seama de aceste antecedente, de ce ne-a arătat istoria de fapt, nu pot decât să afirm că, şi acum, se gândeşte imperialist în ceea ce priveşte Biserica ortodoxă. Fenomenul poate fi urmărit nu numai în Basarabia, ci şi în Ucraina, unde există, la fel ca la Chişinău, două Biserici: una care este susţinută de Moscova şi alta ortodoxă ucraineană, care se doreşte independentă. Până anul trecut, Biserica ortodoxă a ţinut numai de Moscova, al cărui punct de vedere a fost impus  prin Arhiepiscopul desemnat acolo, ca şi prin oamenii din anturajul său. În momentul în care unul dintre ierarhi s-a arătat a fi român, s-a declanşat conflictul.  Deci, nu pot crede, chiar dacă motivele personale între cei doi înalţi reprezentanţi ai Bisericii ar exista cu adevărat, nu pot să cred, repet, că motivul major nu este cel politic. Faţă de această situaţie creată, există două posibilităţi de acţiune: fie ca Guvernul Republicii Moldova să nu se amestece în treburile bisericeşti şi să lase biserica să hotărască de care Patriarhie să aparţină, fie, dacă se simte obligat să intervină în treburile bisericeşti, să nu intervină în spirit rusesc. Eu nu pot înţelege cum de este posibil să sileşti o ţară ca Republica Moldova, a cărei independenţă a fost recunoscută de peste 100 de ţări străine, să rămână dependentă de Moscova prin Biserica sa. Ori eşti independent, ori nu eşti independent! Sigur că, din punct de vedere politic, există o dependenţă de C.S.I. Mai există şi o dependenţă economică, firească, de sursele de aprovizionare din ţările C.S.I –ului.  Din punct de vedere spiritual însă, nu poate exista nici un fel de justificare. Cum apreciaţi dvs. faptul că, astăzi, în Bisericile din Moldova, preoţii pomenesc nu pe Patriarhul României, ci pe al Rusiei? [pag. 129-130]