„Germanofilii”. Elita intelectuală românească în anii Primului Război Mondial.

La urma urmelor, cine au fost „germanofilii” ? Lucrurile se lămuresc pe măsură ce investigaţia pătrunde în diverse medii socio-profesionale, partide, politicieni, ţara profundă, opinia publică, elite etc. Trăgând linia şi făcând suma, istoricul constată că adepţii neutralităţii sau ai cooperării cu Puterile Centrale nu sunt deloc mai puţini decât „antantofilii’ seduşi de miturile Transilvaniei şi Franţei. Doar că sunt mai puţin influenţi, cu o audienţă mai redusă, parte din prudenţă, parte din lipsă de omogenitate : unii au fost realmente germano- sau austrofili, cei mai mulţi s-au orientat însă spre Puterile Centrale din rusofobie. Unii, ca Slavici, bunăoară, şi-au asumat opinia deschis şi până la ultima consecinţă. Alţii s-au exprimat prudent, alţii echivoc, în fine, unii au tăcut. Oricum, printre ei, opţiunea neutralităţii era preponderentă faţă de cea a angajării militare alături de Puterile Centrale. Și chiar dacă, pe mulţi dintre ei, contemporanii i-au stigmatizat ca trădători, posteritatea n-are nici un temei s-o facă. Poate, în schimb, să distingă în atitudinea lor faţă cu evenimentul concret mari caractere – Slavici, Stere, Carp, Maiorescu – sau deplorabile deficite de caracter – Victor Babeş. I. A. Bassarabescu, Rebreanu, Sadoveanu, Macedonski, Ion Petrovici ş.a. „Privirea’ istoricului este şi aici corectă, imparţială, creditabilă. (Fragment din recenzia semnata de Radu CIOBANU si publicata pe sit.)