Împotriva curentului. Botezul unui intelectual în Rusia sovietică
Și am nimerit la A.T.E.M., unde visau toţi să nimerească, dar eu am nimerit aşa, absolut pe neprins de veste! Toată lumea s-a mirat, cei care mă cunoşteau pe mine, că erau mulţi patrioţi care lucrau acolo, la A.T.E.M., făceau traduceri. Menţineau corectitudinea limbii româneşti, pentru că dacă aşa a fost tradus de A.T.E.M., era lege pentru toată ţara. Cei de la A.T.E.M. traduceau exact ca în România. Se menţinea, prin A.T.E.M. limba românească curată, cel puţin la nivel literar. Ei mă cunoşteau şi m-au primit în echipă. Peste un timp, mă întreabă secretarul organizaţiei de partid a A.T.E.M.-ului: „Viorel, dar de ce nu vii la şedinţele de partid?” Zic: „Că nu sunt membru de partid” ? am spus aşa, bucuros. Era să leşine: „Cum? Nu eşti membru de partid?” Urgent la cadre. Mă cheamă la cadre şeful de cadre, care era de la Securitate şi spune: „Tovarăşe Ciubotaru, de ce aţi ascuns că sunteţi la index ş.a.m.d.?” Zic: „Nu m-aţi întrebat!” Dar cum puteau să mă întrebe, când eu aveam recomandarea, prin telefon, de la Comitetul Central? Nici prin cap nu le-ar fi dat să întrebe.
Aţi ascuns! Noi am verificat! Aveţi dosar incompatibil cu lucrul de aici! Scrieţi cerere de concediere!” Eu zic: „Nu scriu! Trebuie să găsiţi un motiv să mă daţi afară. Eu nu scriu”. „Aşa eşti? O să-ţi pară rău!” Zic: „Ce să fac? Trebuia eu să-mi câştig pâinea, nu puteam să plec din Moldova în altă parte”. M-au coborât îndată. Se plătea traducerea pe rânduri traduse. Nu-mi dădeau de lucru. [pag 97-98]