memoria.ro Bibliotecă digitală

În preajma revoluţiei, vol. I

Marii „narodnici” ruşi , – Glieb Uspenski, Zlatovraţki, Zasodimski, Eliseev, poetul Necrasov, – cântau slava ţăranului rus, predicau apropierea de el.
Dar ţăranul moldovan din Năpădeni, din Cerleni, din Ciripeni, din Solonţi pe care-l cunoştea el, Vania, nu era ţăranul rus. Nu numai că vorbea o altă limbă decât cea rusească, nu numai că se afla pe o altă treaptă de cultură, dar avea o altă mentalitate şi un alt suflet. Cum dar s-ar fi putut apropia de acest suflet el, Vania Răutu, care nu cunoştea nici trecutul lui şi nu văzuse până atunci nici o singură carte scrisă în limba lui (afară de Biblie)? Iar în literatura lui nu cunoştea decât cântecele auzite de la evreul Lemeş?
La liceu, la cursul de geografie, despre români şi România, el aflase doar atâta:
Principatele – Unite ale Valahiei şi Moldovei. Capitala Bucureşti; populaţia trei milioane şi jumătate de locuitori, majoritate români. Produce porumb, prune uscate şi vin acru…
Iar profesorul Șimanschi, mare slavofil, a încercat odată chiar să dovedească că „moldovenii” sînt slavi romanizaţi, datori deci să se întoarcă la matcă!
În afară de aceste elucubraţiuni, numai insultele şi batojocura Marincăi Scârnăvie, veşnic exasperat împotriva „Rrromanilor?, aducea aminte băieţilor de liceu despre originea lor! [pag 288]