Întoarcerea acasă. Aduceri aminte

Rămas singur, în conştiinţa mea a început marea confruntare, aceea cu mine însumi. A început pentru mine cea mai grea bătălie din câte pot exista, pentru că ea s-a dat în sufletul meu, o bătălie prin care a trebuit să mă conving că trebuie să am curajul să lupt de dragul adevărului istoric privind biserica greco-catolică. Dilema în faţa căreia mă aflam trebuia să-şi găsească urgent rezolvarea. Liniştea interioară pe care trebuia să mi-o recapăt era însă condiţionată de câteva întrebări ce au pus stăpânire pe mine, aşteptându-şi răspunsul.
Cine are dreptate?
Părintele greco-catolic care m-a atenţionat că nu sunt în slujba lui Dumnezeu nelăsându-i să se roage în propria biserică, sau P.S. Iustin, care m-a felicitat pentru această faptă?
În care din cele două duminici I-am oferit lui Dumnezeu motive să se uite cu drag la mine?
Despre evenimentele din 1948 cine spune adevărul?
Părintele greco-catolic care susţine că a suferit ani grei de temniţă pentru că nu a vrut să treacă la ortodoxie, sau PSa care vede în reîntregirea noastră spirituală un act ce s-a făcut prin voinţa clerului şi poporului credincios greco-catolic?
Ceasuri de-a rândul, în liniştea nopţilor din decembrie 1995, se derula cu încetinitorul prin faţa ochilor mei filmul a tot ceea ce s-a întâmplat la Răteşti în cele două duminici. Aş fi vrut ca imaginile din prima duminică să se deruleze cât mai repede. Spre uimirea mea însă, a fost tocmai invers. De ce oare? Mai mult! Peste toate imaginile se suprapunea chipul bătrânului părinte, a cărui voce se cuibărise deja în sufletul meu, aducând cu ea un ocean de lacrimi şi suferinţa miilor de suflete nevinovate. Acea voce începea să semene cu un ecou sumbru ce venea din temniţele friguroase şi întunecoase, ca o atenţionare că nu avem voie să uităm că acolo s-a încercat zăvorârea adevărului şi înnăbuşirea credinţei.
Vocea durerii din sufletul venerabilului părinte m-a învins. Din frământarea mea interioară a rezultat dorinţa de a cunoaşte adevărul despre Biserica Greco-Catolică. Am făcut astfel primul pas spre ieşirea din cochilia îndoctrinării comunisto-ortodoxe.
[ pag 44-45]