Jurnal: România 1939-1946

1 septembrie ? Prima zi în noua-mi situaţie. Am găsit noul ordin de mobilizare: repartizat: Bucureşti. Deocamdată, putem comunica uşor cu Franţa; dar trebuie să avem în vedere tot ce poate fi mai rău: că Italia ar putea intra în război şi că legăturile noastre, cel puţin prin scrisori, vor fi multă vreme întrerupte: există, însă, şi un circuit prin Iugoslavia-Tunis. La ambasadă, aglomeraţie a francezilor prinşi aici de război. Franţa şi Marea Britanie au anunţat că se consideră în sare de război cu Germania. Printre francezi, Louise de Vilmorin: o vizitez la Athenee Palace. Îmi vorbeşte de Donna Maria, de Gratien; îmi citeşte o rugăciune către Sfânta Fecioară: „Adună-i pe cei risipiţi”. Astăzi şi în zilele următoare – vor putea fi auzite tot felul de remarci; ca de pildă aceea a lui A.D., directorul Institutului Francez: „N-o să fie deloc plăcut să rămânem într-o temniţă românească”. Și, într-adevăr, nu ştim dacă ne vom mai revedea vreodată ţara. Sau, remarca lui Ion Pillat, scriitor şi poet român (traducător a lui Saint-John Perse) apropo de faptul că majoritatea profesorilor de la Institutul Francez au fost rechemaţi: „E bine ca, pe timp de război, intelectualii să fie feriţi”. Această dorinţă de a sustrage intelectualii de la egalitatea morţii, de parcă ei ar vieţui într-un sanctuar, mi se pare cam ciudată. [pag 15-16]