memoria.ro Bibliotecă digitală

Jurnal, vol. 3 :1990-1993

?Scrisoare de la Ana Blandiana (a fost în Germania). Îndurerată îmi trimite în fotocopie scrisoarea lui Goma către Sami Damian. Acesta organiza un seminar Goma. Goma refuză să vină deoarece e invitată şi Blandiana. Dar cu violenţă, o nedreptate, o vulgaritate revoltătoare. Și punându-mă în cauză cu tot felul de afirmaţii pe care el îşi închipuie ? de bună-credinţă ? că le-am făcut. E ca în Jurnalul pe care l-a ţinut în 1989 (proiectul de Uniune a Scriitorilor Breban-Țepe) din care, apărându-mă constant, îmi pune în gură propriile lui replici, făcând din mine un fel de jelitoare publică. Faţă de Blandiana este de-a dreptul odios. Și n-are nici o scuză. Marele lui curaj din 1977 nu-l autoriza să insulte mereu ? aşa cum o face ? pe toţi cei care nu au avut acest curaj. O caut de mai multe ori pe Blandiana la telefon, la Bucureşti, unde, în principiu s-a întors, dar nu răspunde nimeni? (pag 214)