memoria.ro Bibliotecă digitală

Le néant roumain. Un entretien. (Neantul românesc . O convorbire)

Fiind vorba de fragmente dintr-o discuţie convivială – nu un interviu! – fără plan, fără protocol şi fără ambiţii, nu am ţinut să adăugăm decît un minim aparat critic, alcătuit din textele liminare semnate de cei doi interlocutori ai lui Cioran, precum şi de notele strict necesare, mai numeroase şi mai factuale în cazul textului francez. Cititorul român francofon le poate urmări şi pe acelea, după cum are la îndemână mai multe informaţii relevante, inclusiv cele brute la care se ajunge via Google. O ultimă observaţie despre înregistrare: eu vorbesc cel mai mult, fiindcă eram mereu pus de Cioran să aduc ştiri din ţară şi să le comentez.
Aşa am făcut de fiecare dată când l-am vizitat pe filosof. El îmi povestise la un moment dat cum un jurnalist francez îl întrebase imediat după „Revoluţie” ce crede despre Ion Iliescu, iar el replicase ingenuu că nu ştia nimic despre conducătorul românilor, dar că putea fi cineva relativ onorabil.  Desigur, jurnalistul procedase în aşa fel încât să pară că ilustrul autor îl cauţiona pe fostul aparatcik… Cioran rămăsese cu o mare mâhnire iritată, refuzase de atunci declaraţiile politice şi se documenta cât putea în privinţa evoluţiilor din România, inclusiv prin intermediul musafirilor săi.
Într-o dimineaţă fusesem convocat să-i fac un fel de sinteză a „situaţiunii”. Mirat, l-am întrebat la sfârşit de ce se interesează de toate fleacurile (fiindcă ajunsesem la fleacuri: numele acelor „umbre pe pânza vremii”, pseudoproiecte de pseudoreformă, uitate pe măsură ce erau lansate, statistici dubioase etc.). Mi-a spus că urma să-l viziteze iar vechiul său amic ungur François Fejtö, totdeauna mai bine informat decît Cioran în privinţa României (frecventa şi mediul exilului românesc, de la Ghiţă Ionescu la Monica Lovinescu, Virgil Ierunca şi, dintre cei mai tineri, Mihnea Berindei) şi extrem de activ în discuţiile despre întreaga Europă de Est, deşi se stabilise la Paris încă din 1938. Am avut mai multe prilejuri de a-l evoca pe Cioran cu Fejtö, la Paris (în preajma spitalizării primului din toamna lui 1992) şi Budapesta – unde l-am reîntâlnit neschimbat după vreo zece ani, graţie altei cunoştinţe comune, contesa Angelica Károlyi. Născut în 1909, Fejtö a trăit până în vara anului 2008 ca „spectator angajat”, rămânând absolut lucid şi perfect poziţionat politic până la sfârşit. Inclusiv în chestiunea Transilvaniei: Cioran mi-a spus că apreciase mult evaluarea înţeleaptă de către prietenul său a relaţiilor româno-maghiare după ciudatul conflict de la Tîrgu-Mureş, studiat de Fejtö şi printr-o vizită ulterioară la faţa locului. Venerabilul Fejtö conferenţia şezând de la o vreme, fiindcă genunchii îi slăbiseră – singurul ravagiu vizibil al senectuţii – , dar era un polemist la fel de energic şi de pasionat ca în tinereţea sa interbelică. Pentru cei care cred că istoriile personale, precum şi opţiunile culturale, religioase, ideologice ori politice, prezente sau trecute, pot înăbuşi sau anula mai profundele afinităţi elective, prietenia lui Cioran cu social-democratul Fejtö – născut dintr-o familie evreiască maghiară şi convertit în adolescenţă la catolicism – este un frumos argument.   [pag. 153-154]