M-au distrus, dar încă nu m-au învins. Memorii

? Sunt scos din casă înconjurat de vreo zece securişti ce duhneau a ţuică şi merg pe drumul suferinţelor. Mă mai uit odată înapoi să-mi văd casa prin întunerecul nopţii, dar în acelaşi moment sunt îmbrâncit de un securist : îl deranjam. La vreun kilometru şi ceva pe drum mă aştepta un camion fără coviltir pe el. Sunt urcat în el şi liniştea nopţii este tulburată de zgomotul motorului ce porneşte cu viteza maximă spre o destinaţie ce mie îmi era necunoscută?. La intrarea în penitenciar, imediat mi s-au pus ochilarii de tablă neagră pe ochi, ceea ce în desele mele arestări nu mi se întâmplase niciodată. Sunt dus în camera de gardă, mi se dau ochilarii jos şi mi se face percheziţia, ceea ce nu m-a impresionat deloc, că eram obişnuit cu ele ca şi calul cu hamul ; despre ochilari tot nu prea, că ştiam de la Silvestru Macoveiciuc din 1949, când a fost interogat de camarazii ruşi, era scos la anchetă cu ochilarii pe ochi. Aşa că mi-am dat imediat seama că ştiinţa sovietică ajunsese la Suceava. (pag 174)