memoria.ro Bibliotecă digitală

Manuscrisul din tren. Jurnalul vieţii mele – Memorii 1930-1989

Apoi a venit 23 august 1944. Militarii care au pactizat cu comuniştii au rămas în armată, în miliţie sau în securitate. Ceilalţi, afară. Adio viaţă de soldat, adio Saint Cyr. Au urmat ani grei. Cerând un post de jurist şi invocând declaraţia lui Lenin „fiecare om la locul potrivit”, kaghebistul i-a răspuns: „Știm noi mai bine ce a spus Lenin, dumneata te duci să sapi la carierea de piatră”. Și s-a dus. La Ciocanu, lângă Câmpulung Muscel. Dar n-a rezistat. A trăit o vreme din plata de sânge pe care-l dona de două ori pe lună. Plata consta într-un kilogram de carne, unul de zahăr şi 60 de lei. Nu era mult, dar era vital. Carnea şi zahărul lipseau, erau raţionalizate, se găseau rar şi greu chiar de cei cu bani. A intrat apoi administrator la un spital, dar l-au dat afară pentru că secretarul de partid se temea „să nu otrăvească bolnavii”. După o vreme şi-a luat inima în dinţi şi s-a dus la Ministerul Justiţiei cerând un post de judecător. I-a dat un loc în comuna Drăgăneşti. Și aici a încercat să salveze oamenii din nevoi. O şatră de ţigani daţi în judecată pentru că tăiaseră clandestin copaci din pădure au venit cu puradeii la proces, susţinând că n-au ce le da de mâncare la prunci şi au luat lemnele pe care le-a adus apa să le vândă. Judecătorul, adică el, s-a deplasat la faţa locului să facă reconstituirea faptelor, a constatat că ţiganii trăseseră lemnele pe malul râului şi i-a achitat. Un ţăran acuzat de zoofilie cu o vacă (fapt care a dus chipurile la stârpirea ei) a fost pus (la reconstituirea faptelor) să o încalece cu faţa spre coada vacii, cum au declarat martorii că l-au văzut. Acestora li s-a cerut să arate cum s-au petrecut lucrurile. Acuzatorul public, miliţianul şi două babe martore au trebuit să constate imposibilitatea raportului şi să retragă reclamaţia. Acestea sunt doar două cazuri cu haz pe care mi le-a povestit, dar şi în acestea, ca şi în altele, era întotdeauna de partea celui slab, păstrând mereu un sănătos simţ al umorului. [pag 284-285]