memoria.ro Bibliotecă digitală

Mărturii pentru Judecata de Apoi adunate din gulagul românesc

De data asta însă, e o treabă mult mai serioasă decât lucrările de seminar. Omul meu mi-a aruncat un vraf de tratate, şi clasice, şi marxiste, mi-a dat subiectul, în penal, fireşte, mi-a mai dat şi o dactilografă (foarte drăguţă de altfel, şi cu care pare-se că trăieşte ? între paranteze fie spus) şi mi-a cerut să-i redactez o teză de doctorat, de circa şaizeci de pagini dactilografiate, în cel mult o lună. La obiecţiile mele că timpul mi-e total insuficient, mi-a atras atenţia că în redactarea tezei nu trebuie să dau dovadă de exces de scrupulozitate, că şi aşa n-o citeşte nimeni. Esenţial este ca ea să aibă o grosime apreciabilă şi să fie prezentată la timp. Asta fiind situaţia, cu acest rabat cred că o să-i pot preda teza la termenul cerut. „Și apoi, mai e ceva: cum lucrez toată noaptea, mi se serveşte acolo masa, care nu se compară cu ce ni se dă nouă aici, aspect ce nu-i de dispreţuit”, şi-a sfârşit confesiunea colegul meu de cameră.
Și astfel vreme de trei, patru săptămâni, cu excepţia sâmbetei ori a duminicilor, Pascu fu scos zilnic la munca lui de negru, ca să trudească la construirea acelui soclu ştinţific pe care urma să-şi cocoţeze silueta de pigmeu un nimeni ? puternic al zilei … comuniste. [pag 174-175]