Mărturisiri din exil

În cele din urmă tânărul, de vreo 16-18 ani, a fost smuls din cadrul uşiţei şi ne-a apărut tuturor, celor ce-l priveam, cu un tricou ponosit, plin de sânge, cu obrazul tăiat, cu ochii umflaţi de bătaie, cu veşmintele sfâşiate. Grupul oficialilor nu l-au slăbit şi s-au năpustit asupră-i, îi cărau palme şi pumni, în vreme ce pasagerii din vagon asistau îngroziţi la această scenă fără să îndrăznească să facă vreo mişcare, iar tânărul încerca inutil să se apere cu bietele mâini. Desigur, un tânăr care nu suporta regimul neocomunist din România sau care voia să vadă lumea, cum arată lumea şi dincolo de gratiile partidului lui Iliescu, care dorea să iasă din cuşca în care îl obliga să rămână atât legislaţia internă cât şi cea internaţională. Desigur, tânărul era vinovat. Desigur, graniţele nu pot fi trecute oricând şi oriunde, există ţări , există legi, deci există graniţe. Ce s-ar întâmpla dacă tot globul ar năvăli în Franţa sau Germania? De acord, pentru moment, pentru 1993. Desigur, anul 3000 va fi altfel, sau nu va fi deloc. Problema este că pe lângă graniţe, într-o ţară civilizată există şi legi, cum am spus, justiţie şi tribunale. Cu ce drept hoarda de barbari, salariaţi ai statului, îl tortura pe tânărul delicvent? M-am întrebat şi atunci, la 3 august 1993, cine le-a permis, dacă nu o autoritate vinovată sau neputincioasă, să chinuiască pe cel care greşise? Și atunci am intervenit, conştient de riscul pe care mi-l asumam, strigând spre grăniceri (poliţişti sau securişti): ?Cu ce drept îl schingiuiţi? Cu ce drept îl bateţi? E singur şi fără apărare! Dacă e vinovat, judecaţi-l, duceţi-l la tribunal dar nu aveţi voie să îl maltrataţi!?. Intervenţia mea putea să mă coste scump dar am premeditat lucid acest preţ. Știţi, domnule Badin? La o anumită vârstă anii de viaţă au un preţ redus.
[pag 209]