Memoriile unui „frontierist”

„Nu îmi voi cumpăra cetăţenia, dar dacă după 4 ani sau 5 de universitate nu îmi convine sau am un plasament social prost, pot emigra în U.S.A. avându-vă pe voi care m-aţi putea sprijini în această problemă. Între timp mă ocup şi de însuşirea perfectă a limbii engleze, dacă statul francez îmi pretinde să plătesc învăţământul sau altceva să vin doar ca să-mi profesez meseria sau să mă stabilesc în U.S.A. O diplomă de la Sorbona mi-ar permite acest lucru. Această scrisoare va ajunge la voi cred că destul de repede. Vă rog să-mi scrieţi repede înapoi ce-i de făcut, ce v-aţi mai interesat şi în funcţie de răspunsul vostru la următoarea scrisoare eu voi hotărî precis.

[…]

Nelu (Jeler) pleacă pe 1 septembrie a.c. în U.S.A. Portland. Nu cred că vă va ierta pentru că nu i-aţi scris, ne-am şi contrazis la capitolul ăsta. E prea orgolios, prosteşte orgolios ca să o facă şi procedează exact româneşte. De ieri de la prânz nu îmi mai spune nicio vorbă pentru un lucru de nimic. De asemenea, de când a venit, pentru că locuim împreună, nu doreşte decât să fie ascultat, etc. , nu credeam că omul ăsta se va încrede atât de mult că a ajuns în West..
Există o tentativă falsă de fapt în majoritatea mentalităţii româneşti. Nimeni nu a plecat pentru nimic din ţară. Toţi au avut, după cum spun ei, blue-jeans, săpunuri, maşini, etc. „Au plecat ca să fie liberi”. Dar nu sunt şi nu respectă libertatea. Nu respectă respectul dintre oameni. Au plecat ca să aibă un avantaj, ca să poată fi altfel, mari, grande, au uitat nefericirea poporului lor, şi m-a speriat tendinţa de îmburghezire, singurul salt făcut de români, pe care o au. De aceea unii pleacă în S. Afrika, alţii nu ştiu unde, etc.
Nu băieţi, ca să nu pierdem nimic trebuie să luptăm mai mult decât pentru salvarea unui milion şi trebuie să găsim sufletului nostru o albie în care să curgă liniştit şi neobosit către râul cel mare şi marea cea mare.” [pag. 176, dintr-o scrisoare a lui Nicu Alionescu]