Mişcarea legionară după Corneliu Codreanu. Volumul II

Structura Corpului Studenţesc Legionar nu a  rezistat în tot timpul clandestinităţii. Primul lider apare în a doua decadă a lunii februarie, în persoana lui Bartolomeu Livezeanu. Acesta nu a reuşit să se menţină, fiind urmărit de autorităţi, iar ulterior organizaţiile studenţeşti au activat independent, pe facultăţi. „Destrămarea” nu s-a realizat din cauza lipsei de autoritate a lui Bartolomeu Livezeanu, ci datorită faptului că studenţii funcţionaseră dintotdeauna în Mişcarea legionară sub directa coordonare a „Comandamentului”. Livezeanu era un lider cunoscut, fiind printre apropiaţii lui Corneliu Codreanu în campania electorală din 1938. El avea astfel „dezavantajul” că era ştiut de autorităţi. Pe de altă parte, studenţii formau în Mişcarea legionară un „corp” flexibil, membrii săi având acest statut pentru perioade de maxim patru-şase ani.
Flexibilitatea statutului de student presupunea neimplicarea în activităţile ilegale. Dimpotrivă, unele cercuri de studenţi legionari erau foarte violente, mai ales în relaţia cu colegii care încercau să întemeieze oraganizaţii studenţeşti nelegionare. Această orientare studenţească a fost  încurajată de Ion Antonescu, în speranţa că „va termina cu legionarii” în facultăţi. Dar demersurile au avut acelaşi rezultat nesemnificativ ca şi acţiunile lui Carol al II-lea în anii 1930.
În perioada februarie-iunie 1941, mai mulţi studenţi din Bucureşti au încercat să-şi organizeze colegii în asociaţii care sprijineau regimul, fără rezultate semnificative în ceea ce priveşte numărul de membri şi implicarea organizatorică. Astfel, legionarii au rămas „stăpânii politici” ai universităţilor. În ordine descrescătoare, în Bucureşti, cele mai importante centre studenţeşti legionare  din  „perioada antonesciană” au fost : Şcoala Politehnică, Facultatea de Medicină Umană, Academia Comercială, Facultatea de Drept, Agronomia, Facultatea de Teologie, Facultatea de Litere. Centre legionare studenţeşti mai existau şi la Facultatea de Drept din Iaşi. Din fosta Universitate „Ferdinand I” din Cluj doar centrul de la Sibiu a păstrat cuiburi legionare, studenţii politehnişti mutaţi la Timişoara nedorind să se mai implice politic. Întrunirile de organizare şi informare nu se făceau numai în universităţi. Un loc important de activitate legionară erau căminele studenţeşti, tocmai de aceea autorităţile îi şantajau pe studenţii legionari cu închiderea acestora.  Acolo unde căminele erau mixte, studenţii legionari prefereau  să se întâlnească în camerele fetelor, folosind pretextul „combinaţiilor sentimentale” pentru activitatea ilegală.
Referitor la influenţa „centrelor de putere”, studenţii au rămas în mare parte fideli „liniei” Horia Sima.  Ei au menţinut permanent contactul cu „Comandamentul de prigoană”, neimplicându-se în acţiunile politice ale „moderaţilor”. Aceştia din urmă au avut tentative de a-i coopta pe studenţi, sub „stindardul codrenismului” promovat de Ion Zelea-Codreanu. Tatăl „Căpitanului” l-a trimis în acest scop pe Vasile Noveanu şi la Sibiu, însă s-a lovit de orientarea prosimistă a studenţilor.  [pag. 88-89]