Orthodoxie versus Ortodoxie. O analiză critică a situaţiei actuale, printr-un demers comparativ, sincronic şi diacronic

În fond, Iustin Moisescu îmi pare, acum, o victimă aidoma confraţilor săi care au putrezit de vii în puşcăriile regimului roşu, cu care el a colaborat aproape patru decenii. Toate studiile prezentate mai sus sunt opera unui cărturar de excepţie, eminent clasicist, vorbitor de neogreacă, franceză, germană şi engleză, care, la mijlocul anilor 1950, a devenit altcineva, s-a metamorfozat precum personajul lui Kafka, probabil din neputinţa de a se revolta violent, neputinţă specifică oamenilor de bibliotecă. La mijlocul anilor 1950 cărturarul a dispărut (odată cu bibliotecile, cu clasa, cu panaşul epocii interbelice); a apărut mitropolitul, apoi patriarhul Iustin Moisescu, a cărui operă de improvizaţie s-a construit pe nisipul mişcător al compromisului. Cea mai importantă iniţiativă a sa, ca patriarh, rămâne întemeierea colecţiei „Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”, proiectată în 90 de volume, din care apăruseră până la moartea sa câteva zeci de bune titluri. P.S. Calinic are toată dreptatea atunci când scrie că Iustin Moisescu a fost „cel mai european ierarh al bisericii noastre”. Aşa este! Un european desăvârşit, un savant complet al anilor 1930-1940. [pag 242-243]