Ortodocşi şi Greco-Catolici în Transilvania (1867-1916). Convergenţe şi Divergenţe

În detaliatul său raport adresat Consistoriului arhidiecezan, aducea la cunoştinţă înaltului for ecleziastic că atât preoţimea unită cât şi organele politice din Maramureş „s-au cutremurat” în urma pătrunderii ortodoxiei în aceste locuri şi că deţine informaţii sigure potrivit cărora Consistoriul din Gherla a şi intentat un proces la Tribunalul din Sighetul Marmaţiei, prin care se contestă legalitatea trecerilor săcelenilor la confesiunea ortodoxă. Totodată, prevedea inerentele greutăţi pe care le va întâmpina preotul Grigore Crăciunaş din Săcel, „în lupta cu preoţii uniţi şi cu organele politice”, iar în faţa acestor provocări poate că „nu va putea învinge pe tot locul”. Oricum numirea sa era temporară, tocmai de aceea se recomanda ca, în viitor, „să poată fi înlocuit cu alt preot dibaci, treaz şi binecunoscător de limba maghiară”.

În cele din urmă, cu toate aceste evenimente, sosea şi scrisoarea de răspuns a Episcopului Ioan Szabó către Mitropolitul  Ioan Meţianu, prin care îşi cerea scuze că „după o lungă absenţă” de la reşedinţa episcopală şi după ce „s-a informat autentic despre starea lucrului” poate să ofere răspunsul cuvenit epistolei trimisă de Meţianu la 13 octombrie 1900. Îi reproşa ierarhului sibian că nu s-a respectat ce s-a prevăzut odinioară, ci, dimpotrivă, prin  preoţii săi, enoriaşii uniţi din Săcel au fost ademeniţi şi determinaţi să-şi părăsească „religiunea singur mântuitoare, în care s-au născut şi crescut moşii şi strămoşii lor”. La această epistolă lapidară, cu un supărător accent de vanitate, Meţianu a încercat să-i dea un răspuns paşnic, irenic, prin care îi aducea lui Szabó la cunoştinţă toate etapele parcurse cu intenţia „de a molcomi” pe cei învrăjbiţi. Preciza faptul că, de trei ori, a primit la Sibiu delegaţii din Săcel, care l-au ameninţat de fiecare dată, că, de nu vor fi acceptaţi în Biserica Ortodoxă, „vor trece la reformaţi ori se vor declara fără confesiune”, că a delegat să se deplasaze la faţa  locului un preot, aflat în permanentă legătură cu vicarul Tit Bud şi cu alţi intelectuali uniţi din Sighet, însă toate eforturile lor comune de a instaura pacea în Săcel s-au izbit de înverşunarea celor nemulţumiţi, care „au declarat că trec la orice altă confesiune numai greco-catolici nu rămân”, împrejurări în care Meţianu a fost silit a-i primi în sânul Bisericii Ortodoxe. Nu excludea faptul că cei trecuţi ar putea reveni în viitor la Biserica Greco-Catolică, „mai ales de vor  mai fi părinteşte trataţi de preoţii lor”.   [pag 185-186]