Ortodoxia şi încercarea comunismului

Pentru a înţelege sau a întrevedea ce este sărăcia lui Hristos şi aceea a călugărului, şi, în general, semnificaţia sărăciei în viaţa creştină, să-l urmăm, mai întâi, pe Isus în pustie. Ispitirea lui Isus nu pare să spună mare lucru contemporanilor noştri, care nu pot concepe cum Hristos, fiind Dumnezeu, a putut fi cu adevărat ispitit. Și aceasta pentru că au o idee prea subiectivă despre ispitire şi, fără îndoială, o idee prea abstractă despre Hristos. Ar fi foarte simplu dacă Hristos s-ar putea reduce la concepte sau formule matematice sau chimice. Însă, dacă fiecare fiinţă omenească rămâne un mister pentru ceilalţi, cu atât mai mult persoana lui Hristos! Pentru a înţelege ispitirea lui Isus în adevărata sa perspectivă, trebuie să ne reamintim că Hristos este „noul Adam”. Ispitirea lui Isus este paralelă ? însă de semn contrar!- cu cea a lui Adam. Adam fusese aşezat de Dumnezeu stăpân pe întreaga zidire văzută, însă, mai înainte de a fi capul cosmosului, el era rezumatul lui, având ceva comun cu fiecare fiinţă creată. El nu poseda lucrurile printr-un „drept natural”, cu prin darul lui Dumnezeu. Păcatul lui Adam a fost acela de a se întoarce de la Dumnezeu spre sine însuşi ? păcatul său a fost la început avaritia: vrând să stăpânească pentru el însuşi, prin sine însuşi, ştiinţa binelui şi a răului, fără să mai aştepte ca Dumnezeu să i-o dea, vrând să ajungă prin sine însuşi la ceea ce nu trebuia să primească decât de la Dumenzeu, el a rupt legătura vie care îl ţinea de Dumnezeu şi, în aceeaşi clipă, a pierdut stăpânirea sa asupra lucrurilor, pe care nu o avea decât de la Dumnezeu. Unit, supus lui Dumnezeu, el avea totul ? după cum spune tatăl fiului risipitor către fiul ce nu-l părăsise niciodată: „Tu eşti întotodeauna cu Mine, şi toate ale Mele, ale tale sunt”.
[pag 40-41]