Pătimiri şi iluminări din captivitatea sovietică

Deodată, angajaţi pe un uşor suiş, cu ochii aţintiţi spre valea de unde trebuia să apară camioanele cu pâine, auzirăm de sus, din capul coloanei, o comandă puternică: Na leva ! („La stânga!”). Dar mulţimea înfometată percepu cuvântul leva drept hleba („pâinea”). A fost de-ajuns ca unul singur să strige hleba! Ca întreaga coloană, prin mii de guri, să urle în delir hleba, hleba! şi să se îndrepte buluc spre stânga, de unde urma să apară pâinea imaginară, năpustindu-se peste gărzile uluite de acest neaştepatat atac.
Acestea, la început se traseră îndărăt înfricoşate, apoi îndreptară ţevile spre piepturile prizonierilor, răcnind din răsputeri: Nazad, nazad, streliaiu! („´napoi, ´napoi că trag!”). Dar mulţimea euforizată înainta, înainta vijelios, ca la atac, cu strigăte de hleba, hleba.
Îndată intuii ce se va întâmpla şi, aruncându-mă cu burta la pământ, răcnii din răsputeri către ai mei: „Culcaaat!” Și către ceilalţi: „´Napoooi, că vă omoară!” Într-adevăr, după infructuoasele somaţii către o mulţime scoasă din minţi de foame, masacrul se dezlănţui cu toată turbarea. Gărzile traseră în plin în noi, culcând la pământ sute de oameni, nu numai pe cei ce se năpustiseră spre ei, dar şi pe mulţi pe care focul îi prinse pe şosea, în picioare. Când împuşcăturile încetară şi puhoiul de lume revărsată se trase îndărăt în albia şoselei, văzui cu groază dâmbul din stânga noastră acoperit cu sute de trupuri care, cu sângele lor, maculau albul zăpezii [pag 79-80]