„…pe mine să nu contați”. Convorbiri cu Mircea Bențea

„Cum poți să fii mai ferit de viață decât stând într-o cameră bine închisă și scriind? A mai fost și respectul lui tata, moștenit de la bunicul meu, pentru cărți. Bunicul meu – taica îi ziceam – citea pe rupte cu vitele la păscut. Nu păstra cărțile, le arunca. Primele biblioteci le-au încropit copiii lui. Mătușa mea, sora tatei – moașa, îi ziceam – rămasă în sat, a fost ființa cea mai frumoasă sufletește din câte am cunoscut. …Dădea peste margini sufletul din ea. A avut parte de o moarte lungă, dureroasă, mutilantă, după ce-i murise tânăr unul dintre băieți (omul pe care l-am iubit cel mai mult)… Și așa, tăbărâtă, frântă de muncă, năucită de suferință, moașa nu adormea, noaptea târziu, până nu citea.” (Livius Ciocârlie)