Poarta neagră. Scriitorii şi închisoarea

Detenţia la Văcăreşti, cu peripeţiile şi cu bogăţia de tipuri umane pe care i le-a revelat, a rămas de altfel o experienţă memorabilă în palmaresul tânărului nonconformist. Peste numai câţiva ani, de pildă, într-un capitol din volumul său dedicat Bucureştilor, Mircea Damian povesteşte diversitatea toamnei în oraşul care l-a adoptat, altfel în fiecare mahala sau loc anume, în Parcul Carol, în cimitirul Bellu, în Gara de Nord în zori: „am văzut-o şi de la Văcăreşti, printre gratii, când cobora în oraş” (publicat în proaspăt apăruta Revista Fundaţiilor Regale, nr.12, p.503). Şi tot aici pomeneşte cu înduioşare şi admiraţie credinţa cu care femeile modeste îşi vizitează bărbaţii închişi la Văcăreşti, cu precădere, aleasa câte unui „erou al mahalalei”, închis pentru violenţe sau chiar crime: „am avut prilejul să văd acolo, între gratii, astfel de eroi” şi, desigur, să-i şi studieze, şi în aceste pagini despre specificul mahalalei sunt descrise şi puse în scenă destule procedee caracteristice hoţilor de buzunare, jucate ca în faţa unor spectatori. Este evident că scriitorul rememorează relatări ale unor personaje cunoscute la Văcăreşti, care, aici, îşi împărtăşesc cu mândrie  profesională aventurile şi chiar secretele, dacă nu unui tovarăş, în orice caz unui afin, unui individ cu o traiectorie umană compatibilă cu a lor.

Experienţa detenţiei în anii unei tinereţi iresponsabile, ca urmare a permanentei tentaţii de  a sfida autoritatea, este urmată şi îmbogăţită de experienţa detenţiei ca prizonier politic în anii celui de Al Doilea Război Mondial, sub Antonescu. Aşa cum sugerează textul romanului autobiografic Rogojina (nici acest roman nu mimează măcar efortul de a depăşi prezentarea memoriilor, aşa cum au remarcat recenzenţii săi, între care Camil Baltazar, V. Ierunca ş.a.), Mircea Damian, devenit director al gazetei de informaţie Bucureşti, îşi vede suprimată publicaţia şi protestează violent, ca de obicei, într-un conflict pe care îl evocă în chiar scurta prezentare pe care o face cărţii, apărute abia la începtul anului 1945. Dosarul propriu-zis al conflictului cu autorităţile (suntem în plin război!) şi textele vitriolante pe care le adresează scriitorul ultragiat celor vinovaţi sunt publicate abia acum câţiva ani de Dumitru Hâncu; aceste texte, între care protestul adresat ministrului propagandei Nichifor Crainic şi memoriul trimis generalului Ion Antonescu, precedate însă de pamfletele din 1929 care îl au ca destinatar pe prinţul Nicolae, regent la acea dată, îndreptăţesc apropierea publicisticii lui Mircea Damian de pamfletele lui Tudor Arghezi şi pun însemnările adeseori fruste, directe, neselectate din Rogojina într-un cadru care le explică şi le potenţează. [pag.179-180]