Portret de gup cu „generaţia optzeci” :[Poezia]

„Un volum de versuri din generaţia mea îşi atinge scopul când îşi determină cititorul să recite cu voce tare. Elementul vizual nu lipseşte, desigur, dar el încearcă să se armonizeze cu vocea, să o ajute să se înalţe”, scria Mircea Cărtărescu în celebrul său eseu Cuvinte împotriva maşinii de scris, publicat mai întâi în revista Caiete critice (Nr 1-2 1986) şi mai apoi, reluat şi în Competiţia continuă. Generaţia ´80 în texte teoretice (Gheorghe Crăciun, Editura Vlasie, Piteşti, 1994). Prima observaţie la lectura acestei antologii de poezie, Dublu CD, e că este o carte de dragoste, ca şi în cazul Alexandru Muşina, dragostea fiind tema principală în lirica lui Mircea Cărtărescu. Și că trăsătura ei de bază o constituie (auto)biograficul, ceea ce ne scuteşte, aici, de discuţia dacă este sau nu Mircea Cărtărescu un poet artificios. Cărtărescu e unul dintre cei mai livreşti scriitori români, foloseşte foarte mult tehnici de ultima oră, încearcă multe din practicile noi, avangardiste, inclusiv metatextul şi textualismul, literatura şi textul fiind teme foarte importante în poetica sa, Cărtărescu fiind un spirit imitativ, „purtat mereu de structuri poetice preexistente” altundeva, după cum spune el însuşi în acelaşi Jurnal. [pag 139]