Povestea vieţii mele. Volumul I

Liniştea din ograda copilăriei mele  a dispărut de la un ceas la altul, în acea zi de vineri, 28  Iunie 1940, la sosirea veştii că ruşii năvălesc peste noi.

Tot satul a intrat în panică. Nu cred ca oamenii să fi trecut vreodată printr-o spaimă mai mare. Poate doar strămoşii lor să fi fost atât de îngroziţi, cu secole în urmă, când năvăleau hoardele barbare. Tot dinspre răsărit. În acea zi, asupra familiei noastre s-a abătut un adevărat cataclism.

Oamenii nu înţelegeau nimic, pentru că nimeni nu ştia atunci de înţelegerea secretă dintre Hitler şi Stalin, din noaptea de 23 august 1939, prin care Basarabia şi alte teritorii erau cedate ruşilor.

Apoi ruşii – nedezminţindu-şi caracterul – cu de la sine putere – au hotărât să ocupe şi Nordul Bucovinei, chiar şi Ţinutul Herţa, teritorii care nu erau prevăzute iniţial în „Pactul Ribbentrop- Molotov”. De aceea vestea ocupării Bucovinei, în câteva zile, a căzut ca un trăsnet pe capul bieţilor oameni.

Unchiul Ionică a aflat şi el târziu, de la radio, vestea prăpădului şi a tras repede o fugă la Mahala, să ne spună că trebuie să părăsim totul şi să fugim cu toţii în cea mai mare grabă, cu cât încape într-o căruţă. Restul să rămână prădătorilor.

Când a trecut podul peste Prut, în drum spre Mahala, santinela de pază i-a spus să se întoarcă repede căci peste scurt timp podul va fi dinamitat.

Panica a cuprins tot satul şi fiecare a procedat cum l-a ţinut capul, în lipsa oricărei informaţii şi îndrumări oficiale.

Mult timp de gândire nu era. Tata, în floarea vieţii, avea doar 39 de ani, şi era stăpânul unei frumoase gospodării. După plecarea fraţilor săi la studii, a rămas singurul stăpân pe toată averea moştenită de la tatăl său, Dimitrie, şi de la bunicul Vasile Lazor.

Era deci un gospodar înstărit. Avea patru copii sănătoşi, pentru care-şi făcea, desigur, planuri frumoase de viitor.

În aceste condiţii este greu de imaginat  unde a găsit acest om suportul moral, resursele sufleteşti, pentru a decide fără ezitare, să lase pradă ruşilor toată averea şi să fugă cu toată familia din faţa puhoiului bolşevic, numai cu cât a încăput într-o căruţă.

A încărcat mai întâi familia sa (soţia şi cei patru copii) şi familia surorii sale, Aniţa, cu cei trei copii ai ei, adunându-se, în cele din urmă, 11 suflete. Ce mai putea încăpea pe lângă atâtea persoane?

Pornea în pribegie, în necunoscut, lăsând în urmă, pradă năvălitorilor, tot ce-au agonisit câteva generaţii.

Copleşitoare momente i-au fost dat să trăiască acestui tânăr gospodar, care a trebuit să ia decizii de viaţă sau de moarte în câteva ore.    [pag. 38-40]