memoria.ro Bibliotecă digitală

Povestea vieţii mele

[…] Când îmi aduc aminte de toate acestea, nu-mi vine să cred că sunt vie; trăiesc cu senzaţia că am trecut printr-un coşmar, care din când în când revine. Câtă lume nevinovată s-a pierdut în catacombele lagărelor bolşevice!… Cândva istoria va condamna aceste atrocităţi, adevărul iese întotdeauna la suprafaţă. Hruşciov a încercat să divulge puţin din  aceste atrocităţi, dar a fost repede îndepărtat, şi deasupra noastră, sub masca omeniei, pluteşte încă spiritul stalinist… Cât am trăit sub acest regim inuman nu am văzut decât fiare, decât monştri cu chip de om. Pentru interesele şi ambiţiile lor, nacealnicii recurg la cele mai josnice metode. Prin intrigi, pâră, mită, toţi vor să ajungă în scaunul puterii, iar odată ajunşi acolo, stau ca nişte icoane în faţa poporului şi aşteaptă ca acesta să se prosterneze în faţa lor. Toţi au în cap numai dorinţa de căpătuială. Chiar dacă fac greşeli ori fură, nimeni nu-i trage la răspundere. Şi totul se răsfrânge negativ asupra bunului mers al societăţii; în acest imperiu imens, plin cu bogăţii neevaluate încă, nimic nu e la locul său. Cel ajuns în scaun recrutează în jurul lui oameni chiar mai incapabili decât el, docili, servili, ca să-i poată manipula cu uşurinţă. Singura lui grijă este să dea dijma raională la stat, dar de nevoile cetăţenilor nu-şi bate capul, mulţimea poate să rabde orice… Acum să stăm şi să  judecăm: în fond, ce ne-au adus eliberatorii?!

-Apoi ce ne-au adus, îmi răspunde Constantin Nicanorovici, amărât, cu tristeţe-n glas, ce altceva decât ignoranţă şi tot ce derivă din ea: răutatea, minciuna, pâra, linguşirea, desfrâul, tâlhăria, adică tot ceea ce face din om, neom. Lumea merge înainte, dar noi ne întoarcem înapoi, fugim de progres, îl alungăm cu ideologia noastră stupidă, ne ascundem în dosul lozincilor mincinoase. Revoluţia Franceză a rupt barierele sociale, a avut drept ideal egalitatea tuturor oamenilor în faţa legii, iar odată cu ruperea acestor bariere a început progresul în toate domeniile. Revoluţia din Octombrie a adus însă ceea ce ai văzut în Siberia şi ceea ce vezi aici. Au distrus barierele sociale, dar au pus alte bariere în calea  tuturor. Cu întrebări de genul „Cine eşti? Al cui eşti? De unde vii?” şi cu represalii a început lupta stupidă de clasă, care a nimicit şi nimiceşte tot ce este minte luminată, tot ce poate însemna un progres oarecare. Au pus mâna pe putere oameni inculţi, în frunte cu Stalin, care au văzut în oamenii inteligenţi nişte duşmani capabili oricând să-i detroneze. Astfel au fost promovaţi în posturi importante din sistem oamenii inculţi, care au în vedere doar scopul material…

Aprinzându-se din ce în ce mai tare, Constantin Nicanorovici îmi vorbea revărsându-şi amarul ce-i sufoca sufletul de atâta timp.

-Dumneata eşti comunist, eşti rus, i-am zis eu, ar trebui să fii nacealnic pe undeva, să dictezi altora şi să primeşti bani mulţi, dumneata însă te speteşti ţinând ore de matematică! [pag.210-211]