Povestind despre atunci

Iniţial, primii comunişti înfăţişau o societate pestriţă. Cam o treime din ei erau propriu-zis nativi români. Erau, în fond, oameni veniţi de altundeva, de nicăieri, în majoritate agenţi sovietici, conspiratori, revoluţionari de meserie. Nu aveau nici un fel de studii sau de pregătire profesională, dar aveau în schimb pretenţia de a fi ascultaţi fără crâcnire şi de a se pricepe la toate. Au instituit starea de război, soră cu cea de asediu. Opozanţii comuniştilor erau arestaţi, nimiciţi, dar şi destui din propriile rânduri au fost pierzători de partidă. Cine se supunea necondiţionat era răsplătit, fidelitatea faţă de putere trecând de departe peste merit.
Şi cărţile au avut o soartă cumplită.
În anii în care oamenii îşi pierd odată cu libertatea şi statutul, suferă în primul rând cultura, dictatorii se răzbună pe cărţi, izbucni Barbu. Bibliotecile au fost cu ură zvârlite de către tovarăşi în camioane, spre a fi incinerate, prin anii ’50-’60. Aşa s-a întâmplat, de pildă, cu magnifica bibliotecă acoperind un perete a lui E. Lovinescu, pe care o admirasem, cu rafturile ei sub sticlă, în puţinele şedinţe de cenaclu la care am luat parte, după decesul criticului.  Conţinea numai cărţi în legătură argintie, cu cotorul de piele, tot în argint.  Singurul volum salvat a fost găsit  de tata la un anticariat de stat şi adus în biblioteca sa, unde mai departe odihneşte. Izgoniţi din case, oamenii de carte şi-au luat adio  de la biblioteci pe care nu le-au mai văzut. Vreau, de altminteri, să te informez că sunt ultimul  martor al bibliotecii bunicului tău, poetul Ion Pillat. Tata, care în mai multe rânduri scrisese despre dânsul, m-a luat cu el, într-o vizită, în casa de pe strada Pia Brătianu nr. 9. Gazdă amabilă, scriitorul ne-a tratat cu ceai cu felii subţiri de lămâie. Din bibliotecă scosese o scrisoare primită de la Rainer Maria Rilke. Trebuie să fi fost prin  1942-’44. Tata avea să intre, mulţi ani mai târziu, în posesia a două volumaşe de versuri ale lui Rilke, cu dedicaţii către contesa maghiară care-l găzduise, în castelul ei din Musot.
Mama îmi povestea că volumele din biblioteca de la Miorcani a bunicului meu fuseseră scoase afară şi arse pentru pârjolirea porcilor tăiaţi în bătătura casei. În biblioteca vilei Florica a familiei Brătianu, se făcuse grajd de cai şi de vite…  [pag. 131-132]