Preludii. (Îndemn la simplitate. Cel ce urcă muntele. Treptele bucuriei)

Că omul de azi iubeşte confortul, că apreciază inteligenţa şi că aspiră să se bucure de viaţă, acestea toate nu constituie în ele însele un rău, ci dimpotrivă. Numai că peste toate domneşte ideea binelui material, singurul bine posibil şi demn de a fi luat în seamă, ceea ce a făcut ca acestea toate să devină un păcat. Orizontul lor a fost eronat şi sensul deviat.
Omul iubeşte confortul, atât de dorit de către noi toţi, dar aceasta nu e suficient pentru a ne salva. Omul şi-a creat un mediu artificial în cadrul căruia nu poate rezista, în primul rând biologic şi se uzează continuu. Viaţa omului de azi s-a rupt complet de mediul natural care l-a condiţionat. Saltul condiţiei noastre a fost prea mare şi s-a produs brusc.
Pe plan intelectual omul se mobilează cu cantităţi mari de cunoştinţe, ceea ce nu satisface activitatea noastră intelectuală. Memoria s-a dezvoltat în detrimentul gândirii. Ideea a putut sclipi şi datele au putut întemeia, dar nimic nou nu a putut naşte fără o ordonare a lor, fără o disciplină care să-i îndrumeze procesul, un proces îndelung şi complex. Cu toate cunoştinţele lui, omul de azi suferă de o manifestă criză a gândirii.
[pag 138-139]