Răni deschise 1

Inflaţia de pseudointelectuali. Am văzut alaltăieri pe un canal de televiziune un specialist în numerologie. El a pronunţat tot timpul cuvântul „matematică” şi sub masca matematicii se vindea o marfă fără nicio acoperire ştiinţifică. Şi emisiunea se întindea pe o jumătate de oră. Astrogramele care  ne asaltează, faptul că pe Canalul Cultural al televiziunii există o emisiune de zodiac mi se par a fi o denaturare grosolană a ideii de cultură. Insistenţa cu care astronomia este înlocuită cu astrologia este regretabilă. Se mai face astronomie în şcoală? Lăsaţi olimpiadele de astronomie, că acolo vin doar câteva vârfuri; de obicei, ceea ce nu se cere la bacalaureat nu se învaţă. Eu ştiu că, şi la nivel universitar, educaţia astronomică este marginalizată, în schimb astrologia proliferează. Şi dacă frecventaţi frecvent şi inteligent internetul, puteţi să vă lămuriţi în aceaste privinţe. Paranormalul de pe TVR2, canal care funcţionează din plata contribuabililor, din banii noştri, este şi el regretabil. Nu mai e loc de normal, de atâta paranormal. De esoterismul lui Oreste să nu mai vorbesc. Acestea sunt cazuri de pseudointelectuali care îşi etalează prestaţia. Peste tot în media aceştia există şi au şi succes, speculând efecte ieftine, care nu cer efort intelectual, căci toate au la bază această idee: să nu ceri efort intelectual, să pătrunzi încet, fără efort, în mintea oricui. Acum, când revăd aceste texte, văd la televizor trei vrăjitoare aflate în incinta Parlamentului, pentru a goni spiritele rele. Nu s-a ajuns prea departe?

Boala principală a şcolii. Boala principală a şcolii româneşti constă în eşuarea de a continua la copil mirările şi întrebările pe care el şi le pune înainte de a intra la şcoală, perioada „de ce”-urilor. Directoarea unui teatru nou înfiinţat, Mihaela Sârbu, întrebată de ce a înfiinţat acest teatru, a răspuns: Copiii îşi pierd creativitatea odată cu intrarea la şcoală şi noi încercăm s-o salvăm”.

Ideea copilului ideal, încă pe vremea mea, era aceea a copilului cuminte. Dar copilul cuminte nu e numai acela care nu sparge geamul cu mingea, ci şi copilul care nu dereanjează prin întrebări insistente pe părinţii lui, pe profesori, copilul care stă cu mâinile la piept sau la spate. [pag. 1050-1051]