Sfârşitul jocului: România celor 20 de ani

Abordând problema eticii muncii în România zilelor noastre, antropoloaga Monica Heintz începe prin a se mira, din perspectivă occidentală, de ?explicaţia pe care o dau oficialii români şi presa, preluată apoi de majoritatea românilor, că anume ?mentalitatea?, un termen de multă vreme alungat din vocabularul antropologiei sociale, ar fi una din cauzele principale ale problemelor sociale de azi? (Heintz, 2005, p.5). Modul în care este folosit acest termen-şperaclu în interviurile sale sugerează două înţelesuri complementare: primul ?se apropie de cel folosit de Lévy Bruhl în cartea sa Funcţiile mintale în societăţile inferioare (1910), în care mentalitatea apare ca o structură mintală, iar cel de-al doilea sens pune semnul egal între ?mentalitate? şi ?cultură?. În ambele definiţii ?mentalitatea? este o trăsătură comună tuturor românilor, a cărei origine poate fi găsită în istoria naţională şi în unduirile plaiurilor natale? (idem, p.17). Și în toate contextele, ?mentalitatea? are conotaţii negative, ea fiind identificată drept principalul ? sau unul dintre principalele – obstacole în calea propăşirii neamului. De la Patapievici la Isărescu, ?intelectualii au identificat ?mentalitatea? populaţiei ca fiind vinovată de eşecul reformelor economice?. De unde şi concluzia autoarei, ?chiar dacă românii nu sunt legaţi între ei genetic printr-o mentalitate comună, ei sunt legaţi prin credinţa că ar împărtăşi aceeaşi mentalitate, iar această credinţă constituie o caracteristică culturală puternică, care la rândul ei influenţează modul în care românii acţionează, ca indivizi şi în colectivitate?. (idem, p.25).
(pag 64-65)