Siluete din familia Brătianu

Unchiul Ionel (Ion I.C. Brătianu ? 1864-1927) era un bărbat foarte frumos, cu ochi minunaţi, cu privire profundă, şi din toată fiinţa lui emanau o puternică autoritate şi un farmec uimitor. În ultimii ani de viaţă, iarna, când ieşea din casă cu mantoul de zibelină şi căciula de blană, prin alura fizică şi măreţia morală inspira respect tuturor. Cu aerul său visător şi câteodată nonşalant, era un om al faptei, care vedea corect nu numai prezentul, ci şi viitorul. La fel ca tatăl lui, s-a consacrat de-antregul ţării sale. A construit România Mare, pe care a ştiut să o menţină, în ciuda numeroaselor obstacole şi dificultăţi.
Într-o zi, în 1919, cu ocazia Conferinţei de la Paris, plimbându-mă cu el şi Diamandi în grădina Bagatelle, Diamandi i-a zis:
– Cred că istoria ţării noastre va considera că sunteţi mai mare decât Ion
Brătianu.
– Să nu credeţi aşa ceva, îi răspunse unchiul meu. Sarcina mea e mult mai
uşoară decât cea pentru care s-a luptat tatăl meu. E mai uşor astăzi să construieşti România Mare decât i-a fost tatălui meu să câştige independenţa ţării. Dacă n-ar fi făcut-o, aş fi putut eu oare să reuşesc asta?
Unchiului Ionel îi plăcea să fie înconjurat de afecţiune şi, când era în familie, era fericit de această atmosferă de intimitate şi simplitate. Atunci nu trebuia să mai vorbească despre politică, căci printre noi uita de grijile lui, glumind, tachinându-ne şi râzând de remarcile noastre copilăreşti. [pag 101-102]