Străzi, case, oameni din Braşov

„Domnul Poveste”, cum îmi plăcea să mă adresez actorului Theodor Gomboş, a bucurat multe generaţii de copii. Din păcate, trebuie să vorbesc despre el la trecut. Pe scenă avea o putere magică, fascina, ţinea spectatorii-mogâldeţe cu sufletul la gură. Închid ochii şi-l am în faţa mea pe actor şi rolurile sale din spectacolele Teatrului „Arlechino”. Cum memoria este o teatrotecă, aleg Capra cu trei iezi, Croitoraşul cel viteaz, Ce zile frumoase!…Atrăgea atenţia prin felul cum rostea replica, mânuia păpuşa, cum se mişca pe scenă, prin mimica feţei, toate fără rabat de la calitatea interpretării. Deşi părea că priveşte cu detaşare lumea prin ochelari, o formă de apărare la agresivitatea din jur, un fond de ştrengărie îi dădea farmec. Se lăsa citit doar de cei pe care el îi respecta. Altfel, un bărbat cu o politeţe distantă. Nu pot să uit inflexiunile vocii cu timbru unic, când vorbea despre teatrul de păpuşi, despre muzică şi dans, subiecte preferate ale dialogurilor noastre întâmplătoare. Aveam impresia că vrăjitorul din faţa mea pocneşte din degete şi strada se transformă în scenă, iar năstruşnicele personaje din toate poveştile citite de mine defilează triumfal. În acest caz, forţa de transformare a imaginaţiei o proclam ca pe o victorie.
Crâmpeie din viaţa unei comunităţi, a unor oameni pe care, mai mult sau mai puţin, i-am cunoscut. [pag. 219]