Timpul ce ni s-a dat. vol. II Memorii 1947-1959

Am vorbit de lipsuri dar n-am precizat nimic. Cel mai simplu ar fi să citez aici date extrase dintr-un mic tabel apărut în Scânteia în primele zile ale anului 1948 şi intitulat „Zilele când primim pâine şi când primim mălai”. Sunt enumerate cinci tipuri de cartele, care aveau să rămână valabile ani de-a rândul: A (pentru mineri), B (muncă grea), C (muncă obişnuită, de ex. funcţionari), D1, D2 (membri de familie) şi E
(populaţia nesalariată). Cantităţile de pâine sunt, în ordine: A. 700 g, zilnic; B. 500 g, zilnic; C. 350 g numai de miercuri până duminică, E. 250 g, o singură zi pe săptămână (joia). În zilele fără pâine se distribuia mălai, între 250 şi 350 g pe zi.
Pentru înţelegerea exactă a situaţiei, trebuie adăugate nişte lucruri: mai întâi, că existau o sumedenie de oameni care n-aveau drept la cartelă deloc; apoi că, până la naţionalizarea din iunie, au mai funcţionat nişte mori şi brutării particulare, unde se putea cumpăra pâine şi făină „la liber”, doar că mult mai scumpe. În fapt, tot mai multă lume îşi făcea pâine în casă; la noi, Maria ne cocea „turtă”, un fel de pâine fără drojdie care ne plăcea grozav. Odată cu naţionalizarea, pentru cei fără cartelă pâinea şi făina au dispărut cu totul. În curând, de altfel, pâinea pe cartelă nu va mai fi făcută din aluatul obişnuit, ci dintr-o pastă moale, negricioasă, ce se turna în forme după o reţetă sovietică (nu era rea).
În al doilea rând mai trebuie amintit şi că Romulus Zăroni, ministru al agriculturii în 1946, declarase atunci: „Cartelele se vor desfiinţa după recolta viitoare”, şi fusese crezut. În fine, e adevărat că aveam atunci de plătit Uniunii Sovietice importante despăgubiri de război. E probabil imposibil de lămurit astăzi cu privire la acea teribilă sărăcie, ce se datora acelor despăgubiri şi ce era efectul transformării brutale a sistemului politico-economic. Eu nu încerc decât să-mi aduc aminte. Cartelele au rămas în funcţie ani de zile, pe lângă pâinea în acele cantităţi, raţionalizându-se mereu alte alimente (ulei, carne, zahăr, paste făinoase, biscuiţi). În plus s-au introdus cartele şi pentru îmbrăcăminte. Practic, ani de zile după război, cartelele au fost principalul mijloc de a te hrăni şi a te îmbrăca. Iar fără cantinele legate de întreprinderi şi instituţii […] cei mai mulţi n-ar fi putut subzista. [pag 73-74]