Timpul dărâmării, timpul zidirii, volumul II – Pietre de încercare

?Memoria a fost distrusă şi, odată cu ea, ideea acţiunii ca datorie faţă de sine şi faţă de ceilalţi. Când speranţa şi-a pierdut memoria, ea devine treptat o capcană. Oamenii nu fac decât să spere şi să dispere. Devin abonaţii unor maree exterioare, în ei se instalează vicleanul viciu al nefăcutului, indiferenţa, parazitismul inerţiilor, paharul amărăciunii. Există un prag la care investiţia depusă integral în speranţă se transformă într-un surogat al construcţiei. Ce poate face un om de stat cu un popor de speranţe care a pus uneltele în cui ?? (Emil Constantinescu)