memoria.ro Bibliotecă digitală

Trecând pragul tăcerii – O carte document

Și chiar dacă se va realiza eliberarea deţinuţilor politici, unde să mergem ieşind din închisoare? Unde, decât în altă închisoare, mai mare, cât toată România sau lagărul socialist? Îmi aduceam aminte de cinicul Stalin, care întrebat de un gazetar străin dacă în Uniunea Sovietică statele s-au integrat de bunăvoie? Răspunsul a fost: „Nu-ncape nicio îndoială”. „- Dar dacă ar dori să iasă, li s-ar îngădui să o facă ?” „-Sigur că da …” a spus tiranul, ca după câteva secunde să adauge viclean: „numai să aibă pe unde.” Spania, Mexic, Franţa sau Cuba dovedesc din plin cum mulţi creştini au fost seduşi de utopia comunistă, fiindcă au substituit căutarea Împărăţiei lui Dumnezeu prin căutarea unei reuşite materiale sau prin perspectiva unei promovări în ierarhia socială plătită numai (!) cu un compromis în conştiinţă. N-au cunoscut sau au dorit să uite cuvintele lui Galperin: „Tineretului creştin nu trebuie să i se vorbească în termeni antireligioşi; ar fi o gravă eroare psihologică. E mai uşor să fie antrenaţi în lupta pentru pâine, pentru pace sau pentru promovarea lor. Și în măsura în care vor accepta aceste obiective precise, îi vom răpi bisericii cu multă uşurinţă. Lupta de clasă îi va atrage mai uşor către socialism decât o predică aprinsă pentru ateism.” Realităţile ce au urmat au dovedit naivitatea bunilor occidentali, ca şi perversitatea diplomaţiei comuniste. Occidentalii nu au înţeles că filozofia dialectică dizolvă orişice concept de adevăr absolut şi definitiv, ca şi condiţiile umane absolute care le corespund. [ pag 318]