Un preşedinte împotriva României. Blogograme

Dacă regimul comunist a fost „ilegitim şi criminal”, de ce oare întâlnim atît de mulţi dintre slujitorii lui în viaţa publică de azi? Dl Băsescu, de pildă, a fost el însuşi, sub diverse forme, un colaborator al regimului „ilegitim şi criminal”. Cum de e acum preşedinte, şi încă a doua oară? Pe alţii nici nu mai merită să-i numim, pentru că-i cunoaşte toată lumea.  Structurile puterii sînt încă înţesate cu părtaşi ai crimei comuniste. Ceea ce nu pare să-l tulbure pe preşedintele anti-comunist.
Dacă regimul comunist a fost „ilegitim şi criminal”, de ce aproape o sută de mii de dosare întocmite de acest regim sunt încă dosite în spatele ridicolului paravan al „siguranţei naţionale”? Ce legătură au cu siguranţa naţională de azi rapoartele pe care le făceau acum 60 de ani politrucii care supravegheau activitatea din închisori?  Există, deci, lucruri pe care încă  nu trebuie să le ştim despre acest regim, lucruri pe care actuala putere încă le ascunde, acoperind astfel crimele şi ororile, legitimîndu-le prin regimul de secret de stat pe care li-l acordă.
Dacă regimul comunist a fost „ilegitim şi criminal”, de ce satrapii lui cei mai abjecţi, securiştii, se bucură încă de avantaje inadmisibile? Există oare, în Germania, vreun fost agent Gestapo care să primească pensie pentru această îndeletnicire? Sigur nu. În România, sub ochii preşedintelui-justiţiar, guvernul încalcă legea contestând dreptul victimelor de a fi despăgubite, dar nu ezită să plătească pensii exorbitante torţionarilor şi criminalilor pentru că au torturat şi ucis. Unul după altul, ei mor liniştiţi în paturile lor, ştiind bine că puterea care i-a condamnat demagogic le asigură impunitatea.
Dacă regimul comunist a fost „ilegitim şi criminal”, de ce aşteptăm încă o lege serioasă a lustraţiei? Cui i-e frică de efectele ei? Şi nu cumva aplicarea ei va fi la fel de strâmbă ca în cazul Legii 221/2009?
Întrebări inutile, cărora li se pot adăuga altele, la fel de inutile într-o Românie a cărei conducere şi-a împăcat conştiinţa jucând marea scenă a condamnării fără urmări – lucrul cel mai imoral care se poate imagina. Oroarea e că, din minciună în minciună, istoria îl va înregistra pe Traian Băsescu drept campionul anti-comunismului. Şi nimeni nu-şi va mai aminti că, pe vremea lui, rămăşiţele umane ale regimului „ilegitim şi criminal” se temeau mai degrabă de unii ziarişti curioşi decît de justiţie.
 
N.B. Legea 221/2009 a fost redactată în timpul guvernării Tăriceanu, prin care se crea dreptul victimelor regimului comunist şi descendenţilor lor să solicite depăgubiri materiale. Votată abia în 2009, în timpul guvernării Boc şi în plină campanie pentru alegerile prezidenţiale, legea nu a produs niciun efect întrucît Curtea Constituţională a dispus abrogarea articolului care permitea revendicarea acestor despăgubiri.  Putem considera, aşadar, o lege absolut demagogică, folosită ca argument electoral în favoarea candidatului Traian Băsescu. O putem considera, de asemeni, ca o absolută bătaie de joc la adresa tuturor celor care au suferit de-a lungul celor 45 de ani de regim comunist. [pag. 125-126]