Vinovaţi fără vină. Vinovăţia românească

Dreptul de a ucide în numele unei idei!
Iată contrazis un principiu fundamental etic ce derivă din milenarele table ale lui Moise şi pe care Europa l-a respectat cu sfinţenie. E adevărat, abateri au fost şi aici: era permis, ba chiar lăudabil, să ucizi în numele colectivităţii, al cetăţii, al Stăpânului feudal, al bisericii sau al naţiunii! Dar noua lozincă, formulată ca atare într-un roman de Dostoievski, Crimă şi pedeapsă, aduce cu adevărat marea noutate: şi anume, cuvântul idee! Nu polysul sau cetatea feudală, naţiunea sau religia, ci … ideea! Iată la ce rang a fost ridicată ideea de un tinerel anarhic şi dezordonat, Raskolnikov care, îmbibat, fanatizat de exemplul Napoleonian, decide într-un articolaş pe care-l publică în ziar ? deci în forme articulate, noţionale şi nu metaforice! ? că fiecare are dreptul de a-şi croi un destin, iar crima poate servi la aceasta! Fanatizat de viaţa şi cariera nemaipomenită a acestui fiu al unui modest avocat din insula Corsica, locotenent de artilerie care a profitat cu dârzenie şi geniu de valurile post-revoluţionare şi de confuzia Directoratului aflat în război cu aproape întreaga Europă monarhică, pentru a urca cele mai înalte trepte ale armatei şi statului şi apoi, dintr-o ambiţie nemăsurată şi dovedind calităţi militare şi intelectuale de vârf, a întors toate ideile revoluţiei pe care s-a bazat ascensiunea sa fulgurantă contra ei, instaurând încă o dată monarhia! Spre scandalul vechilor revoluţionari din Franţa şi din toată Europa şi chiar spre scandalul caselor dominatoare europene, deoarece era un tip de monarhie, care decurgea nu din sânge şi tradiţie, ci din merit ? şi care a inflamat, cum se ştie, generaţii întregi de tineri de la începuturile secolului al XIX-lea. [pag 14-15]